Cauti alternative? Partii de schi care NU sunt pe Valea Prahovei

V-ați săturat de ambuteiajul de pe DN1, de stat la coadă 20 de minute la telescaun la Predeal sau să fiți înăbușiți de cocalari la Bușteni? Noi am hotărât să facem o listă cu cele mai bune stațiuni de schi care nu sunt pe Valea Prahovei, listă ce ar fi utilă atât bucureștenilor, care ar putea invoca dezavantajul drumului mai lung, dar în același timp ar putea descoperi multe alte avantaje, cât și, bineînțeles, celor aflați mai în apropiere de respectivele stațiuni.

Semenic

Stațiunea Văliug se află în județul Caraș-Severin, la 35 km distanță de Reșița și are două avantaje majore: se schiază 5 sau chiar 6 luni pe an, iar pârtia Semenic-Văliug este una dintre cele mai lungi din țară, având 5,8 km lungime și legând vârful muntelui de Casa Baraj din comuna Văliug.

Stațiunea mai beneficiază de alte 4 pârtii de dificultate medie (dintre care doar una depășește ușor 1 km) și 2 pârtii de dificultate scăzută, una dintre ele fiind încă neomologată și intitulată sugestiv Idioților. Pârtiile sunt dotate cu 3 instalații de teleschi, un telescaun și un autobuz (cu preț inclus în abonament) pentru pârtia lungă. Deși defrișarea a fost finalizată în 2011, nu s-a construit nici până acum o instalație de urcare pe cablu, până anul acesta accesul făcându-se cu mașina personală sau cu mașinile speculatorilor, care cereau 10 lei pentru o urcare.

Un alt avantaj sunt prețurile foarte scăzute. Un abonament în weekend costă 60 de lei, iar în timpul săptămânii doar 40. Harta aici.

Muntele Mic

O altă stațiune din județul Caraș-Severin este Muntele Mic. Aceasta se află la o altitudine de 1525 m, la poalele Munților Țarcu.

Cele 4 pârtii sunt toate roșii (de dificultate medie), au o lungime de 1000-1400 m și sunt dotate cu teleschi, prețul fiind de 60 de lei pe zi sau între 3 și 4 lei o urcare dacă alegeți cartelele pe puncte. Harta aici.

Parâng

Stațiunea Parâng se află la 15 km de Petroșani și beneficiază de un domeniu schiabil de 8 km. Pârtia „vedetă” este Pârtia B, având o lungime de 3200 m și fiind dificlă în partea de sus (neagră) și ușoară în partea inferioară (albastră). Celelalte pârtii sunt relativ scurte (sub 1000 m) și majoritar de culoare roșie.

Din informațiile pe care le avem, nu există abonamente, ci doar cartele cu urcări: de la 10 lei o urcare până la 120 lei 10 ture dus-întors cu telescaunul, și 2,5 lei o urcare sau 18 lei pentru 10 în cazul telescaunului.

Un avantaj al stațiunii îl reprezintă numeroasele cabane-restaurante de pe pârtie. Harta aici.

Poiana Brașov

Poiana Brașov este considerată de mulți cea mai bună stațiune de schi din România. Există pârtii pentru toate categoriile de schiori: Bradul, pentru începători absoluți, Drumul Roșu pentru începătorii care au ambiția să se dea de sus (aproape 5 km, una dintre cele mai lungi pârtii din România), Sulinar și Ruia ca pârtii de dificultate medie, Lupului (poate cea mai frumoasă pârtie din țară după părerea mea) și Subteleferic pentru avansați. De asemenea, mai există varianta Kanzel pentru cei care au ambiția de a coborî din vârful Cristianu Mare și aleg telecabina în detrimentul telegondolei.

35_mare

Pârtiile din Poiana Brașov sunt mai nou interconectate, ceea ce înseamnă că există și numeroase scurte variante și posibilitatea de a trece de pe o pârtie pe alta. Un alt avantaj este reprezentat de instalațiile destul de numeroase: două telecabine, o telegondolă, două telescaune și câteva teleschiuri care de obicei nu prea funcționeză (cu excepția celui de pe Bradul). Stațiunea beneficiază de multe tunuri de zăpadă, ceea ce rezolvă destul de bine problema lipsei celei naturale, problemă întâlnită destul de frecvent.

Din păcate, fiind situată relativ în apropiere de București, nu e scutită de aglomerație, iar prețurile sunt la nivel de Valea Prahovei, doar că aici mai înțelegi cât de cât pe ce dai banii (140 de lei un abonament de o zi, 225 de lei pentru două zile). La sfârșitul săptămânii se stă la coadă și câte 20 de minute, iar dacă vii după ora 9-10 riști să nu mai găsești loc de parcare (cunosc situații cu oameni care au făcut un tur de Poiană, nu au găsit niciun loc și s-au resemnat în Brașov la o ciorbă). Sigur, există și varianta autobuzului 20 din Brașov și, mai nou, a liniei expres care leagă gara orașului de stațiune. Harta aici.

Cavnic

Situată pe plaiurile maramureșene, la poalele munților Gutâi și la 32 km de Baia Mare, stațiunea Cavnic se împarte între pârtii de dificultate scăzută și medie (relativ lungi, peste 2 km – Roata și Icoana), dar și pârtii de dificultate ridicată (Rainer 1 și 2), un fun park și un tobogan de tubing.

Pârtiile sunt deservite doar de instalații de teleschi, dar și de o nocturnă în partea inferioară, iar prețurile sunt moderate: 90 de lei o zi, 70 de lei 4 ore, între 3 și 5 lei o urcare, în funcție de cartela pe care o alegi. Harta aici.

Arena Platoș (Păltiniș)

Aflată la o altitudine de 1442 m, aceasta este cea mai veche stațiune montană din țară. Deși pârtiile sunt scurte, Păltinișul are câteva avantaje: este dotat cu instalații de nocturnă peste tot, există și un fun park și o pârtie de sanie, 5 instalații de teleschi și un telescaun (ceea ce face să nu se stea la coadă niciodată), o școală de schi și snowboard, o pârtie de baby ski și, nu în ultimul rând, apropierea de orașul Sibiu și peisajul încântător ce leagă cele două localități. Tarifele nu sunt ridicate: 70 de lei pe zi în weekend și doar 58 în timpul săptămânii (cu mențiunea că nocturna nu funcționează decât miercuri, vineri și sâmbătă). Harta aici.

Zănoaga (Bran)

Pârtiile din Bran au dezavantajul că se află într-o zonă destul de frecventată de turiști și nici lungimea lor nu este neapărat de lăudat. Există 3 trasee (unul pentru începători, altul de dificultate medie și unul pentru schiori avansați). Totuși, prețurile sunt la jumătatea celor practicate pe Valea Prahovei, iar stațiunea beneficiază de nocturnă și tunuri de zăpadă. Harta aici.

Vatra Dornei

În nordul țării, departe de capitală, se află o altă stațiune care merită atenția turiștilor: Vatra Dornei. Aceștia dispun de 3 pârtii roșii (una dintre ele cu o variantă ușoară, iar Dealul Negru având o lungime de 3 km), două instalații de teleschi și una de baby ski, un telescaun, o școală de schi, nocturnă și zăpadă artificială. Abonamentele se apropie ușor de Valea Prahovei: 100 de lei pe zi. Harta aici.

Transalpina

Domeniul chiabil Transalpina-Vidra a fost inaugurat recent. Ceea ce s-a făcut până acum reprezintă însă doar o mică parte din ambițiosul proiect de 80 km de pârtii (care, fie vorba între noi, cine știe când și dacă va fi finalizat, dar și ce frumos ar fi!). Zona este destul de greu accesibilă și momentan nedezvoltată din punct de vedere turistic, șoferilor fiindu-le recomandat să aibă la ei nu numai cauciucuri de iarnă, ci și lanțuri.

Momentan, proiectul dispune de 6 pârtii relativ scurte pentru schiori începători și o pârtie mai lungă (2257 m), de dificultate medie, cu o scurtă variantă neagră, o telegondolă, un telescaun, două instalații de teleschi și câteva tunuri de zăpadă. Skipass-ul costă 100 de lei pe zi, iar elevii și studenții beneficiază de reducere. Harta aici.

Șureanu

Domeniul schiabil se află în județele Alba și Hunedoara, în Munții Șureanu, la o altitudine de peste 1600 m (vârfurile depășind 2000). Aceasta beneficiază de 8 pârtii, majoritatea de dificultate medie, deservite de un telescaun și două teleschiuri. Tarifele sunt moderate, 85 de lei pe zi sau cartele pe puncte. Harta aici.

Șuior

O altă stațiune din Maramureș este Șuior, destinată în principal schiorilor cel puțin medii. Atracția principală o reprezintă pârtia Mogoșa, 2200 m, cu un grad ridicat de dificultate. Stațiunea beneficiază de două telescaune, un teleschi, zăpadă artificială, nocturnă, un tobogan de tubing și un complex turistic. Harta aici.

Straja

n1mic (1)

Una dintre cele mai interesante stațiuni de schi din România este Straja. Aceasta se află în inima Munților Vâlcan, în județul Hunedoara. Straja a fost omologată ca stațiune turistică în 2002, complexul fiind alcătuit din 210 unități de cazare.

Aici găsim cea mai lungă pârtie din țară, purtând numele stațiunii și măsurând puțin peste 8 km. Traseele sunt variate și pentru toate categoriile de schiori, dotate în mare parte cu instalație de nocturnă, tunuri de zăpadă, o telegondolă, un telescaun, mai multe teleschiuri și o pârtie de snowtubing.

Straja este una dintre cele mai apreciate stațiuni din țară, domeniul său schiabil fiind printre cele mai mari. Harta aici.

Surse foto: 1, 2

Dacă totuși va este mai la îndemână zona Sinaia – Predeal, găsiți pe blog un ghid complet despre pârtiile de schi de pe Valea Prahovei.

Dacă v-a plăcut articolul, ne puteți mulțumi ajutându-ne să creștem blogul printr-un share sau vă puteți abona la articole și le veți primi direct pe e-mail pe următoarele.

Andrei Popilian

Povești despre munte înseamnă pentru mine plăcerea de a împărtăși cu ceilalți experiențele mele pe munte și bucuria de a-i duce și pe alții acolo unde eu mă simt atât de bine. Cu alte cuvinte, dacă vreți să mergeți la munte, dar prietenii voștri preferă să meargă la Snagov la un grătar sau dacă pur și simplu vreți să cunoașteți oameni cu care să vă simțiți bine într-o excursie faină, ați ajuns unde trebuie. Să ne vedem cu bine!

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>