Alex Gavan – Leadership Talks

Astăzi nu vorbim despre munți, vorbim despre un om de munte, un om despre care au auzit chiar și cei care nu au nicio tangență cu lumea muntelui – Alex Găvan. Nu va fi un articol în care voi înșira realizările sale, va fi un articol despre Alex Găvan Omul, așa cum l-am perceput cei care azi dimineață am ales să închidem televizoarele, radiourile, calculatoarele și să mergem să îi ascultăm pe cei care au avut curajul să își ia viața în propriile mâini și să facă ceva cu ea. Evenimentul la care mă refer este Leadership Talks, eveniment organizat de AIESEC. Cum am citit în agenda evenimentului că Alex Găvan este invitat am simțit că vreau neapărat să-l aud vorbind despre el. Deși nu am primit telefonul care să mă anunțe că am fost acceptat ca participant la discuție am plecat spre Universitatea Româno-Americană croit să fiu prezent cu orice preț, cu o mentalitate de agent de vânzări: mă dau afară pe ușă intru pe geam. Din fericire organizatorii nu au fost atât de stricți și am putut participa fără nicio problemă.

Primul lucru pe care l-am remarcat a fost statura lui. Ce anume am remarcat este că nu este nimic de remarcat – un om de înălțime medie, mai degrabă slab decât musculos, nu arată nicidecum a sportiv de performanță. Dacă nu ai ști cine este și ți-ar spune despre performanțele lui probabil ai crede că glumește. Plin de energie se urcă pe scenă și găsește o mică „brână” între birouri și marginea scenei de unde va continua discursul. Stă cu fundul pe masă, transmite prin toți porii că unul din lucrurile pe care le displace este convenționalul.  A început spunându-ne istoria lui. A venit în București pentru a studia fizica la Facultatea de Fizică. După un an de zile și-a dat seama că în România ar fi murit de foame ca cercetător așa că se hotărăște să schimbe domeniul. Radical. De altfel ne-a anunțat încă de la început că este un om destul de nerezonabil. A intrat la Relații Economice Internaționale, facultate pe care a și terminat-o. Ne povestește cu umor cum în timpul facultății a vrut să fie membru AIESEC însă a fost refuzat. Nu s-a lăsat bătut, era prezent pe la toate proiectele organizației, proiecte în care se și implica. Până la urmă cei din AIESEC și-au dat seama că ar fi bine pentru ei să-l primească, i-ar ajuta foarte mult. A activat ca voluntar în mai multe domenii printre care PR și vânzări. După ce a terminat facultatea s-a angajat pe un salariu foarte mare pentru un proaspăt absolvent, un salariu de câteva ori mai mare decât al părinților lui. Doi ani a lucrat acolo, a avut parte de condiții pe care unii le consideră ideale însă simțea că nu este o activitate care să îl reprezinte. Pentru el să facă ce îi place, să își trăiască pasiunea este singura cale, altfel ar deveni atât de frustrat încât în primul minut din a doua zi nu ar mai face nimic bine. Deși familia și toți prietenii i-au spus că este nebun și-a dat demisia. Întrebat de cineva din sală ce a gândit în momentul acela ne răspunde Mamă ce mișto va fi de acum înainte!. Ne învață că dacă vrei să vezi mări trebuie să renunți să mai vezi țărmul. A renunțat să mai vadă țărmul, a renunțat la confort și a început să își trăiască visul, a început să se identifice până la obsesie cu pasiunea lui. A preferat să își trăiască viața și nu viața să îl trăiască pe el. Cât timp a lucrat a reușit să pună deoparte o sumă din care să trăiască 6 luni fără să muncească, așa că a început să se ocupe de organizarea primei expediții. A refuzat să caute scuze, a refuzat să spună că nu se poate și este prea greu. Ne-a povestit cum neavând telefon își suna sponsorii din cabina telefonică din fața blocului, având probleme cu cartelele valorice care se terminau prea repede. În prima lui expediție nu a reușit să urce vârful vizat din cauza condițiilor neprielnice, a hotărât că este mai bine să renunțe. O alegere foarte nepopulară fiind vorba de prima lui expediție, imaginea lui a avut de suferit, risca să nu mai primească alte sponsorizări. Dar pentru el succesul nu are nicio legătură cu popularitatea, succesul se referă la ce simți tu în interiorul tău. Nu s-a dat bătut, doar a ales să se întoarcă altă dată când riscurile pe care nu le poate controla vor fi mai mici. Ne povestește cum înainte să urce fizic un vârf  îl urcă în mintea lui de mii de ori, ne spune că primul moment în care este convins că va reuși să ajungă pe vârf este cu 1-2 ore înainte ca acest lucru să se întâmple. Ne asigură că fiecare are o pasiune chiar dacă în momentul de față nu este conștient de ea. Trebuie doar să experimenteze acțiuni care de care mai variate pentru a se cunoaște. Fiind convins că cineva acolo sus îl iubește nu vrea să forțeze nota. În viitorul îndepărat va veni un moment când va alege să pună alpinismul în cui. Vrea să înființeze o asociație umanitară prin care să ajute copii deștepți cu probleme financiare să studieze, să-și urmeze și ei pasiunea lor. Întrebat ce înseamnă leadership-ul pentru el ne răspunde să știi când să conduci și când să te lași condus.

M-am bucurat să aud niște idei cu care mă identific. Și eu sunt de părere că fiecare om are o pasiune și singura cale spre fericire este să o urmeze. M-am simțit extraordinar când a recunoscut că primul moment în care este convins că va reuși să urce până la capăt este cu 1-2h înainte de vârf, am retrăit experiența maratonului de la București când primul moment în care am știut că voi termina a fost cu 3km înainte de finish, clipă în care mi-au dat lacrimile. Aș fi avut o întrebare pentru el, din păcate mi-a venit după ce am plecat de la conferință. Sunt curios dacă a fost vreo situație în care era sigur că va muri și dacă a fost ce a simțit atunci? Îi părea rău că a ales să își urmeze pasiunea și a ajuns în acel punct critic sau din contră, era împăcat cu el însuși?

A fost un discurs ce sigur i-a inspirat pe cei prezenți și le-a schimbat concepția despre viață, despre pasiune, despre posibil și imposibil. Sunt puține zile în viața pe care ți le amintești însă ziua în care l-am auzit pe Alex Găvan vorbind sigur va rămâne vie în memoria mea.

Tibi Neagu

Am prins gustul muntelui la 15 ani... de atunci am adunat multe experiențe, ture, concursuri, zile și nopți pe munte. Am încercat multe sporturi montane, de la ski, ski de tură, la trail running și parapantă. Cel mai aproape de sufletul meu a rămas alergarea pe poteci. Când stau în București, 5 zile din 7, mă ocup de online marketing.

În social media mă puteți găsi pe Facebook și

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>