Cantonamentul EcoXtrem 2012

Cum fiecare lucru are un sfârșit și orice sfârșit trebuie marcat printr-un eveniment special, am să vă povestesc câte ceva despre ultima ieșire din Școala de Iarnă EcoXtrem 2011 – 2012, ieșire numită de noi “mini-cantonament”. Am fost 4 zile în Piatra Craiului, în zona Peșterii Dâmbovicioara. Ne-am cazat o parte într-o mini căbănuță iar o parte la cort și am făcut multe activități ce implicau mânuitul corzii. Cam așa:

Ziua 1

Am ajuns în jur de ora 14:00 la căbănuța cu pricina, ne-am instalat confortabil și obosiți de atâta stat în mașină ne-am odihnit la soare.

012_Minicant

Fiecare s-a relaxat cum a putut mai bine. Eu am dormit ca porcul până pe seară, alții au pus-o de o șuetă, au admirat cum vacile pot să sară gardul sau s-au minunat de metoda locală de dat buștenii la vale. Era un nene sus în vârful dealului care dădea drumul la bușteni și aceștia făceau salturi atât de mari încât aveai senzația că vibrează pâmântul sub tine. Alți colegi de club, mai intelectuali, au făcut lecții de botanică:

033_Minicant

Pe seară a venit și restul grupului și ne-am îndopat cu o mazăre excelentă gătită de colegii noștri.

022_Minicant

Ziua 2

Ziua 2 a fost ziua dedicată unei ture de canyoning în Cheile Oratii. Am văzut niște chei superbe, sălbatice și ne-am udat fleașcă. În unele locuri a trebuit să trecem prin apă până la brâu dar așa parcă distracția a fost mai mare. Traseul este bine amenajat cu pitoane și bănuiesc că într-o echipă de 3-4 oameni experimentați în ale rapelului se poate parcurge cam în 30-45 de minute. Nouă, fiind ditamai grupul, ne-a luat ceva mai mult.

123_Minicant

131_Minicant

Marius a filmat toată aventura cu camera lui de pus pe cască :D Au fost vreo 7-8 rapeluri iar la unele din ele dacă nu erai atent nimereai chiar sub firul apei. A fost suuuuper! Mai jos aveți poza de la ieșirea din canion cu toată gașca cu zâmbetul până la urechi.
216_Minicant
Ne-am întors acasă unde am continuat seara cu o cină preparată sub atenta îndrumare a lui Dragoș și cu cântece de voie bună (din păcate doar vocal, chitara ne-a lipsit).

Ziua 3

Ziua a treia a fost de departe cea mai plină și cea mai reușită. În prima parte a zilei am coborât pe Valea lui Stinghie dar înainte de coborârea propriu zisă am mai făcut o baie de soare, ca să vadă lumea cum chinuim noi oamenii în EcoXtrem. Căci cică așa se aude.
249_Minicant

Și Valea lui Stinghie e super faină și super sălbatică. Eu unul am rămas cu o amintire cam neplăcută despre ea pentru că fix la primul rapel am alunecat pe o piatră udă și am nimerit cu piciorul între două pietre, lovindu-mă la genunchi. M-am cam speriat că o să ratez maratonul din cauza asta dar a fost totul ok până la urmă. Am de gând să refac valea asta pentru că mi-a rămas pe creier căzătura, vreau să mă revanșez față de mine.
264_Minicant

336_Minicant

După Valea lui Stinghie a urmat cea mai mișto experiența din tot cantonamentul după părerea mea, episodul “EcoXtrem la întuneric”, vizitarea peșterii La Uluce. E drept, nu am fost toată gașca, unii au rămas la cabană, alții nu au vrut să meargă mai departe de prima parte a peșterii când au dat nas în nas cu primul obstacol – un perete de vreo 3 metri ce trebuia escaladat. A fost una din experiențele cele mai pline de adrenalină trăite cu EcoXtrem. După ce cățarai primul perete și credeai că ai scăpat de belea urma să-ți stea inima în gât văzând că înaintea ta este un gol peste care trebuie să sari cumva pentru a ajunge la următorul perete. Sub tine curgea apa. Și ăsta nu era singurul episod în care simțeai viața prin vene, la un moment dat mergeai ca Jackie Chan cu un picior pe un perete, altul pe alt perete și pe sub tine curgea râul. E drept, dacă cădeai nu aveai cum să ajung la râu pentru că probabil rămâneai înțepenit între pereți. Și toată chestia asta se întâmplă adânc în inima pământului. A fost TARE! Am înțeles acum de ce nici nu ar trebui să-mi treacă prin gând să intru într-o peșteră fără cască – cred că am dat de peste 20 de ori cu capul de stâncă. Vizitatul peșterii ne-a luat cam 1h:30.

Poza asta este dintr-o mini peșteră vizitată înainte de La Uluce unde ne-am târât 3-4 metri printr-un tunel pentru a ajunge la un lăcușor.

DSC_0415

La ieșire din peșteră, fericiți

DSC_0442

O fază super amuzantă a fost la ieșire când aflăm că pe cei rămași la gura de intrare în peșteră i-a percheziționat poliția crezând că sunt braconieri. Probabil polițiștilor nu le-a venit să creadă că cineva la ora 22:00 vizitează o peșteră. După ce au percheziționat mașina lui Radu s-au convins că nu aveam treabă cu vânatul animalelor și suntem doar puțin mai duși cu pluta :D

Ziua 4

În ziua a patra am mers către Cabana Brusturet și am oprit undeva pe drum, la baza unui turnuleț de stâncă unde am montant manșa pentru escaladă și o coardă pentru rapel.

457_Minicant

 

426_Minicant

Și cum este vorba de ziua de 1 mai înainte de a merge către București am oprit și noi ca tot românul muncitor la un grătar. E drept, nu cu mici și manele, ci cu păstrăv la o păstrăvărie.

La pescuit

587_Minicant

Ca și încheiere… tot timpul obișnuiesc să zic că ultima tură în care am fost a fost cea mai faină, dar acum zău că așa a fost! Fără dubii a fost cea mai reușită tură pe munte din ultimul timp. Iar peștera aia… genială! Mulțumiri încă o dată lui Dragoș care ne-a dus prin cele mai uitate cotloane și lui Dan, Vas și Cristi care ne-au mai arătat ceva tehnică!

Mai jos aveți mai multe imagini (a se preciza că nicio imagine din acest articol nu-mi aparține ci sunt furate de la colegi):

[miniflickr photoset_id=72157629706070472&sortby=date-posted-asc&per_page=50]

Tibi Neagu

Am prins gustul muntelui la 15 ani... de atunci am adunat multe experiențe, ture, concursuri, zile și nopți pe munte. Am încercat multe sporturi montane, de la ski, ski de tură, la trail running și parapantă. Cel mai aproape de sufletul meu a rămas alergarea pe poteci. Când stau în București, 5 zile din 7, mă ocup de online marketing.

În social media mă puteți găsi pe Facebook și

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

One Comment
  1. Get Cash for Surveys can be a membership system
    that connects you to countless corporations wanting to spend you for your view about
    their goods. The system will direct you to signing as much as
    on the net companies through emails and types. As soon as you’re on their database the
    surveys commence coming to you by way of emails.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>