Creasta Făgărașului, de la est la vest (I)

Planuri minuțioase, bagaje și gânduri mărețe. Iată-ne luni dimineața, ora 6:05, la Gara de Nord, întârziați puțin de tramvaiul 35, despre care nu știam că nu mai merge chiar până acolo. Eu și Tata ne-am întâlnit cu Miha și Marius, urmând ca Tibi să se alăture pe parcursul traseului. Vremea pare să țină cu noi… de parcă nu știm că mergem în cu totul alt loc decât București! Luăm bilete și ne îmbarcăm în primul tren care merge la munte, cu destinația Brașov. Dăm jos rucsacii (care păreau deja o povară) din spate, ne așezăm comod pe scaune, scoatem harta și cartea din colecția Munții Noștri și mai discutăm una-alta. Nici nu ajungem bine la Sinaia, că ne trezim din somn unii pe alții ca să vedem Bucegii. Mai precis ceața care acoperise tot masivul. Ajungem în Brașov la timp, luăm imediat trenul de Zărnești, astfel încât la ora 10:50 suntem în orașul de la poalele Pietrei Craiului. Acolo găsim repede un taximetrist care acceptă să ne ducă nu doar până în Plaiul Foii, ci chiar până la cabana vânătorească Rudărița, contra 80 de lei.


Ziua I

Ajungem la Rudărița cu 5 minute înainte de ora 12, ora pe care noi o estimaserăm la plecarea din București. De aici începe, practic, traseul nostru montan. Prima jumătate de oră o parcurgem pe teren plat, pe un drum forestier ce merge de-a lungul Bârsei. Încă de aici, drumul este marcat cu bandă roșie, însemn pe care urmează să-l ținem pe parcursul întregii creste. Ajunși la răscrucea unde trebuie să părăsim drumul forestier, începem să urcăm prin pădure, nu înainte să mâncăm ceva și să ne pregătim motoarele.

Indicatorul spune că mai sunt 4-5 ore până la refugiul Berevoiescu, ținta noastră pentru prima zi, așa că ne punem serios pe urcat, deși panta nu aș numi-o chiar lină. Imaginea pădurii este dezolantă. Pădurea, oricum slab reprezentată în munții Făgăraș, e și aia e defrișată. Din cauza asta (cum s-or fi gândit ei așa de bine să taie copacii pe care era pus marcajul?), după ce trecem prin Curmătura Lerescului Mic, pierdem pentru câteva minute semnul.

După ce vedem de sus lacul Pecineagu și barajul său, coborâm spre țăranii care tăiau pădurea în continuare, cu scopul de a afla pe unde o ia drumul. Banda roșie se zărește însă imediat și ne continuăm drumul printre copaci căzuți (unul era să vină chiar peste noi, live), iarbă mare și bălării. Urcăm ce urcăm, ocolim vârful Comisul și vârful Lerescu și ajungem la marginea pădurii, unde, văzând ceața care ne așteaptă pe creastă, decidem să ne echipăm bine, cu gecile, suprapantalonii și ce mai aveam pe la noi.

20110730-DSC_1126

S-a dovedit a fi o idee bună. Frigul pune stăpânire din ce în ce mai tare pe munte, iar ceața nu te lasă să vezi în stânga și în dreapta. Ne întâlnim cu un cioban și a sa turmă, iar la întrebarea noastră „Cât mai avem până la Berevoiescu?”, primim un răspuns tipic: „Aaa, păi nu ajungeți azi acolo!” Înaintăm însă pe creastă, depășind vârful Luțele (2176 m) și refugiul Comisul, nou construit și foarte ademenitor, întâlnit însă prea devreme pentru a ne opri din mers. Într-un final, reușim să dibuim drumul care coboară din potecă spre refugiul Berevoiescu și facem la stânga în dreptul vârfului Berevoiescu (2200 m).

20110731-DSC_1137 pano2

Deși nu se vede mai nimic, ajungem orbește la refugiu. Visul nostru de a nu dormi în cort este spulberat imediat: gunoi public și nimic altceva. Am ajuns la destinație în jur ora 19, parcurgând mai bine de 5 ore de la indicatorul din drumul forestier. Cele trei straturi de haine se dovedesc a nu fi de ajuns pentru a suporta frigul. Punem repede corturile și începe imediat și ploaia. Suntem nevoiți să renunțăm și la supă, iar izvorul este de negăsit pe așa o vreme. Sfârșitul zilei se rezumă la masa de seară și două aspirine.

Ziua II

A plouat aproape toată noaptea. Un câine de stână ne-a lătrat întruna, chiar dacă oboseala se simțea parcă în vocea lui răgușită. Ne trezim după ore bunicele de somn, la 7:30, fără să ne fi propus nimic în prealabil. Dimineața ne întâmpină tot cu ceață, dar reușim să vedem, timp de câteva secunde, masivul Iezer-Păpușa. Strânsul cortului, masa, ceaiul și alte asemenea lucruri durează neșteptat de mult, astfel încât nu reușim să plecăm la drum mai devreme de 10:30. Vremea continuă să fie ca în ziua precedentă.

20110731-DSC_1171

Urcăm înapoi în potecă și, după nici 10 minute, ne oprim la izvor să ne facem plinul. Acolo avem o scurtă discuție cu doi nemți, puși și ei pe fapte mari: creasta de la est la vest! Ne continuăm drumul urmând o porține de teren plat, mers rapid până la refugiul Zârnei și începem să urcăm din nou. Ne vedem nevoiți să renunțăm rapid la planul nostru de a ajunge în aceeași zi la refugiul Viștea Mare, fiind povățuiți de doi turiști întâlniți că mai cuminte, mai realist și mai benefic e să mergem doar până în Fereastra Mică a Sâmbetei. Ploaia începe să ne joace și ea feste: cum ne punem pelerina iese soarele, cum o scoatem începe ploaia. Coborâm ușor din nou fără să vedem mai nimic, până în Curmătura Zârnei, unde întâlnim un alt refugiu.

Este ora 14:20 și acoperișul peste care am dat e numai bun pentru o pauză de masă, mai ales că suntem un pic cu moralul la pământ din cauza rucsacilor și a condițiilor meteorologice. Plecăm după o oră cu bateriile încărcate și începem să urcăm un drum abrupt și destul de stâncos, ocolind vârful Leaota. Începe să ne crească și moralul pentru că vremea se îmbunătățește, soarele își face apariţia, apucăm să facem și ceva poze faine.

20110731-DSC_1187 pano6

Urcăm în continuare, lăsând în urmă vârful La Cheia și vârful Urlea și prinzând o priveliște extraordinară spre lacul cu același nume. Oboseala își face însă din nou simţită prezenţa, iar drumul parcă nu se mai termină. Ajunși în Fereastra Mare a Sâmbetei la ora 19:15, judecând după faptul că niciunul dintre indicatoare nu preciza cât mai avem de mers, decidem că e momentul să punem corturile. Decizia este aparent foarte bună, pentru că din nou începe să plouă fix după ce am bătut ultimul cui. Supa caldă atât de mult așteptată rămâne să fie mâncată doar de mine și de Tata pentru că Miha și Marius nu mai pot ieși din cort. Plouă torenţial și ne e teamă ca apa să nu pătrundă prin pânză, vântul bate de îţi dă senzaţia că o să îţi smulgă cortul și o să îl arunce în fereastra mare. Adormim foarte greu.

Ziua III

Nu reușim să ne trezim nici azi mai în zori și plecăm doar cu jumătate de oră mai devreme decât în ziua precedentă. Apucăm să urcăm doar 20-25 de minute și dăm de refugiul atât de mult dorit cu o zi înainte. Nu mai avem ce să facem cu el, facem însă un ocol până la izvor, ne aprovizionăm cu apă și pornim din nou la drum. Urcușul ne dă senzaţia că nu se mai termină, pentru ca apoi să coborâm spre refugiul Viștea Mare, unde facem o mică pauză și stăm de vorbă cu un tip care făcea creasta de unul singur, cu cortul în spate.

Fusesem avertizaţi din timp ce înseamnă să urci pe vârful Viștea Mare. Începem un urcuș ţeapăn, ce seamănă după părerea mea cu o vale alpină de gradul 1A. După 45 de minute destul de grele, ajungem pentru prima dată la peste 2500 m (mai precis 2527 m). Nu ne putem hotărî să lăsăm rucsacii acolo la urcarea pe Moldoveanu, cum făceau alţii, așa că pornim pe punctul roșu, pe un drum stâncos și anevoios, către cel mai înalt vârf din ţară. Eu unul nu reușesc cu niciun chip să fac cât scrie pe marcaj: 25 de minute în loc de 15. Ajungem destul de extenuaţi sus, dar culoarea parcă ne revine în obraji când vedem că se risipeșe ceaţa și priveliștea e într-adevăr încântătoare. Pentru câteva minute, am fost deasupra tuturor românilor.

20110801-DSC_1296

Oboseala începe să se simtă din plin. La 16:15 suntem înapoi pe Viștea Mare și ne continuăm drumul pe banda roșie. Trecem prin Șaua Orzanelei și ocolim vârful Corabia. Rucsacul pare din ce în ce mai greu și la un moment dat ne oprim să redistribuim greutatea. Ciocolata mă ajută din nou să merg mai departe. Lucrurile încep să meargă mai bine, parcă simţim că se apropie sfârșitul drumului. Ne întâlnim cu o familie (mama și tata cu genţile în spate, copilul mic) care vroia să ajungă la cabana Podragu. Trecuseră de ea și, sincer, nu știu ce se alegea de ei dacă nu dădeau de noi: „Da, ni s-a părut nouă că traseul e cam greu…”

Îi îndurmăm, iar noi nu mai mergem mult și în zare se vede refugiul Podul Giurgiului, împreună cu câinele care ne-a însoțit toată ziua, mereu grăbit și neputând să meargă în ritmul nostru lent pe stâncile pe care o mică neatenție era suficientă să te arunce în prăpastie. Ne oprim puţin la izvor să mai umplem o dată sticlele (eu unul băusem vreo 3 litri și jumătate de apă în ziua respectivă), iar Miha și Marius se duc înainte să ocupe locuri pentru că din cealaltă parte se vedea venind o gașcă ameninţătoare.

20110802-DSC_1369

Ajungem la refugiu la 19:30, ne întâlnim cu alţi turiști, mai schimbăm o vorbă cu ei și ne facem ceva de mâncare. Locul este superb, într-o căldare, lângă lac. Ce a fost greu a trecut pe moment, obiectivul pentru a doua zi era doar să ajungem la Bâlea. Înăuntru e foarte cald și, pentru prima dată, dorm în șort și tricou. Nu reușim să adormim însă foarte repede, din cauza sforăiturilor foarte puternice, pe diverse tonalități.

Partea a doua (Podul Giurgiului – Turnu Roșu) și concluziile vin și ele cât se poate de repede. Până atunci, sper că ați savurat lectura, dar și pozele. Țineți p-aici. Sau… p-aproape. Va urma.

[miniflickr photoset_id=72157627407814450&sortby=date-posted-asc&per_page=50]

 

Andrei Popilian

Povești despre munte înseamnă pentru mine plăcerea de a împărtăși cu ceilalți experiențele mele pe munte și bucuria de a-i duce și pe alții acolo unde eu mă simt atât de bine. Cu alte cuvinte, dacă vreți să mergeți la munte, dar prietenii voștri preferă să meargă la Snagov la un grătar sau dacă pur și simplu vreți să cunoașteți oameni cu care să vă simțiți bine într-o excursie faină, ați ajuns unde trebuie. Să ne vedem cu bine!

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>