Creasta Făgărașului, de la est la vest (II)

Prima parte a Crestei Făgărașului de la est la vest (Cantonul Rudărița – Refugiul Podul Giurgiului) o găsiți aici(click).

Ziua IV

Parcă e un făcut: ne trezim iar la 7:30! Temerile noastre cum că ceilalţi s-ar trezi la 5 (că deh, așa e pe munte) se dovedesc cu totul și cu totul neîntemeiate. Deși lumea se culcase de pe la 8, până la 7:30 – nicio mișcare! Nu reușim să plecăm nici astăzi mai devreme de 10, deși nu mai aveam de strâns cortul. Aici pierdem o cană și o linguriţă, dar prietenii noștri sunt de treabă și ne lasă un tricou în schimb.

Ziua începe, din nou, cu un urcuș destul de serios. Ajunși sus pe creastă, trecem de vârfurile Arpașu Mare și Arpașu Mic, ambele de peste 2460 m. Mergem destul de greu, cu pauze lungi, însă vremea este extraordinară. Soarele strălucește pe cer și, pentru prima oară, revenim la pantaloni scurţi și tricou. Drumul nu încetează să coboare și să urce continuu.

Ajungem în zona de lanţuri, de care nu trecem fără emoţii. E destul de greu cu rucsacii de 30 kg în spate pe astfel de porţiuni. Avem parte și de o căţărare foarte scurtă, dar frumoasă, pe un perete. În drum întâlnim foarte mulţi străini, cu care mai schimbăm o vorbă-două. Chiar ne împrietenim puţin cu un grup de danezi, lângă Fereastra Zmeilor, la sfârșitul porţiunii de lanţuri.

20110802-DSC_1423

Urmează încă o coborâre accentuată către Portiţa Arpașului, în faţă văzându-se valea parcă interminabilă, plină de bolovani și pietre, ce urma să fie urcată. Căldura devine parcă prea obositoare, iar urcușul e destul de anevoios. Ajunși sus, facem puţină plajă (cu vedere la lacul Capra) și stabilim cu Tibi, care era deja la Bâlea, să ne reunim în Șaua Caprei.

Acolo întâlnim oamenii veniţi cu mașina pe Transfăgărășan, strigând după bere și shaorma. Urmează ultima parte a zilei, vârful Vânătoarea lui Buteanu. Tibi mai înviorează atmosfera, dar suntem în continuare destul de epuizaţi și lăsăm rucsacii în drum la ultima parte de urcare (căţărare). În 45 de minute suntem sus, unde priveliștea e fantastică. Se spune că Vânătoarea lui Buteanu (2507 m) este cel mai spectaculos din Făgăraș.

20110802-DSC_1443

La coborâre nu o mai apucăm pe același drum, ci facem la dreapta pe punct albastru. În vale mult bolovăniș, pietre, dar parcă ne revine cheful, deși apar din nou probleme cu greutatea rucsacilor. Drumul pare să ocolească destul de mult, așa că ajungem aproape de ora 20 la Bâlea. Planul nostru de a sta la cabană pentru un duș și refacere cât de cât a formei fizice este dat peste cap: preţurile se învârt în jurul a 110-130 de lei/noapte/persoană.

Avem noroc însă cu Refugiul Salvamont, unde stăm la priciuri, pe SALTELE, pentru 25 de lei. Salvamontiștii sunt foarte primitori, ascultă AC/DC în bucătărie, ne dau sfaturi pentru zilele următoare și ne pun la dispoziţie tot ce aveam nevoie. Desigur, mai puţin dușul. Și pentru că aveam cârnaţi de bere, bem și noi o bere, că doar meritam după atâta amar de 4 zile de drum. Dormim un pic înghesuiţi, dar foarte bine.

Ziua V

Ne trezim, în sfârșit, mai devreme, la 6. Bem un ceai și prima și singura cafea pe excursia asta (pentru că, inspirat cum sunt eu, am luat orice se putea de acasă, mai puţin cafeaua). Pornim la 8:45, tăind o bucată din creastă, ratând vârful Capra. Urcăm din nou puternic, ca la început de zi, depășind vârful Iezerului, vârful Laiţa și poposind la 2390 m, pe vârful Lăiţel. Din nou e ceaţă și nu se vede nimic. Continuăm apoi pe un drum relativ drept, către refugiul și lacul Călţun.

Acolo ne ajunge din urmă cuplul întâlnit la Bâlea și toţi ne oprim să mâncăm și să ne odihnim un pic înainte de ultimul asalt către Negoiu. Plecăm în jur de 13:30, după o pauză de aproximativ o oră, prin ceaţa foarte deasă, pe un drum bolovănos. Lumea spune că mai sunt aproximativ două ore până pe vârf. Ajungem la bifurcaţia care desparte Strunga Doamnei de Strunga Dracului. Eu, Tata și Tibi o luăm pe prima, pe bandă galbenă, Miha și Marius, mai viteji, pe a doua.

20110803-DSC_1464

Nu ni se pare însă deloc grea strunga, e o porţiune scurtă de căţărare sigură, cu lanţuri. Partea proastă e că, ajunși sus, trebuie să ocolim tot muntele ca să ajungem pe Negoiu. Din nou, porţiuni stâncoase, multe pietre. Facem mai mult de două ore până sus, unde nu se vede mai nimic din cauza ceţii. Întâlnim și un grup de cehi, polonezi sau altceva cu bagajele aș zice mai mari ca ale noastre! Ba culmea, unul mai căra și chitara în spate!

E frig și nu stăm mult pe gânduri, o luăm în jos și în jumătate de oră ajungem în Șaua Cleopatrei. Hotărâm să evităm Custura Sărăţii la sfatul altora, dar și al panoului care ne spune că trebuie să fim alpiniști ca să o trecem în siguranţă. Până la urmă ne e dragă viața și mai avem destule de făcut pe acasă.  La îndrumarea unei nemţoaice, coborâm în vale pe triunghi roșu și ne întâlnim cu banda galbenă. Drumul e însă prost marcat, pierdem semnul și sunăm salvamontul pentru mai multe indicaţii.

Concluzia e că trebuie să coborâm de tot în Căldarea Pietroasă, după care să urcăm din nou în locul în care se termină custura, spre vârful Șerbota. Suntem destul de obosiţi și nu prea mai e timp, așa că punem cortul lângă râu, luăm masa de seară și stabilim să ne trezim la 5 ca să pornim cât mai devreme a doua zi și să ajungem cât mai aproape de Turnu Roșu.

20110804-DSC_1474 pano22

Ziua VI

Ora 5 dimineața pare să fie mai degrabă ora 5 noaptea. E beznă și un frig de crapă pietrele, așa că nu ieșim imediat din saci. Cu toate astea, eu fac o baie scurtă în râul mai rece ca orice bere pe care am băut-o vreodată. Planul este să ajungem cât mai aproape de Turnu Roșu, pentru ca duminică să ajungem acasă cum se poate mai devreme. Pe la 8 începem să urcăm pe banda galbenă găsită de Marius, prin ceva ce seamănă, din nou, cu o vale alpină din Bucegi. Încălzirea e întotdeauna mai grea.

La 9:25 suntem toți sus pe vârful Șerbota (2331 m), acolo unde, după spusele salvamontului, „se termină toate problemele dumneavoastră”. Într-adevăr, nu mai urmau cine știe ce complicații, doar obișnuitul urcat-coborât-urcat.  Miha și Marius, mai grăbiți și ceva mai sprinteni, își iau aici rămas bun de la noi și pleacă la drum întins, vrând să ajungă cât mai repede în sat.

20110804-DSC_1494

Plecăm și noi trei la drum, plănuind să nu ne mai oprim prea des. Trecem prin Șaua Șerbotei, vârful Musceaua Scării, Șaua Scării și ajungem la refugiul Scara. Se pare că am mai fi avut de mers vreo trei ore dacă vroiam să ajungem în ziua precedentă acolo, lucru care nu părea prea posibil, mai ales că aveam bateriile cam descărcate.

Vine la rând și vârful Scara (2306 m), coborâm, urcăm, coborâm și iar urcăm. După ce facem o mică pauză de ciocolată, caise confiate și curmale, mergem mai departe ocolind vârful Gârbova și coborând spre lacul Avrig (de unde, se pare, veneau toți turiștii întâlniți pe drum) pe un drum îngust și stâncos ce îți crea mici palpitații dacă te uitai în jos.

La Avrig ne întâlnim cu doi munțomani ceva mai în vârstă și foarte comici la vorbă, care ne dau speranțe că putem ajunge în Turnu Roșu chiar în seara asta. Informațiile sunt însă contradictorii, timpii estimați de alții aflându-se între 5-6 ore și o zi și jumătate-două. La 13:15 urcăm de la lac spre Turnu Lacului. Deși obosiți, ne ținem tare și mergem constant înainte, trecând de vârful Budislavu și ajungând în Șaua Surului. Înaintăm prin ceață și vânt foarte fioros, pe curbe de nivel, în general drum drept sau în coborâre ușoară. Tata are și ceva probleme cu crampele musculare, domolite din când în când cu diclofenac.

DSC_0450

Ajungem în Șaua La Apa Cumpănită, unde nu se mai vede marcajul, dar urmăm sfatul celui mai întreg la cap turist (după aparențe) întâlnit. O luăm prin stânga dealului avut în față, pe curba de nivel și ne continuăm drumul pe câteva pajiști.

18:20 este ora la care am terminat oficial creasta Făgărașului. Aici marcajul bandă roșie se termină, drumul spre Turnu Roșu fiind însemnat cu cruce de aceeași culoare. Indicatorul spune că până în sat sunt 2 ore + 5 km de drum forestier. Hotărâm că putem ajunge, așa că pornim. Ne întâlnim cu câțiva turiști care nu prea am înțeles de ce urcau la ora aia. Unul dintre ei, un străin cu capul spart, singur, nu știu cum reușise, dar urcase până la indicator în 6 ore!

DSC_0460

Coborâm prin pădure, poteca fiind neașteptat de lină, Tata având însă probleme serioase cu crampele musculare pe coborârea mai abruptă din final. La 20:30 suntem la intrarea pe drumul forestier și, revenindu-ne cât de cât, renunțăm la ideea de a mai pune cortul la cantonul silvic, fiind foarte atrași de ideea de a găsi un pat.

La mânăstire nu reușim să rezolvăm nimic. Singura măicuță care era pe afară fuge de rupe pământul când ne vede. Plecăm cu pași rapizi mai departe și, după câteva informații culese de pe drum, ajungem în sat aproape de ora 22. Nu uităm însă să ne oprim la un magazin să luăm berea victoriei. La pensiune suntem asaltați de vreo 5-6 sătence care vor să ne ajute și primim o cameră foarte bună: trei paturi incredibil de apetisante, două băi, un fel de bucătărie, totul foarte curat și prețul… 60 de lei! Aproape că nu îmi vine să cred. Toate astea, după 14 ore de mers fără cine știe ce pauze. Mă doare aproape fiecare mușchi, am bășici peste tot, două unghii sunt sunt gata să îmi cadă. Iar sentimentul că suntem acolo, că am terminat, oboseala simțită peste tot, toată starea o pot compara cu ușurință cu cea de când am terminat maratonul de la Moieciu.

Despre ziua VII nu mai am ce să vă spun în cazul ăsta, doar că, cu ajutorul gazdei de la pensiune și a autocarului care venea tocma’ de la Cluj, la ora 17 eram acasă. Una peste alta, eu zic că a fost o tură foarte reușită. Am văzut locuri absolut superbe, am întâlnit foarte mulți turiști cu care am stat de vorbă (vreo două treimi erau străini!), ne-am chinuit cu rucsacii uriași. Cum ar spune unii, a fost foarte frumos, bine că s-a terminat. Făgărașul nu e un masiv chiar ușor de parcurs, vorbind din perspectiva unui, totuși, amator. Au fost momente foarte frumoase, dar și momente grele. Nimic nu se compară însă cu sentimentul trăit la finalul traseului. Și, desigur, cu berea de după.

[miniflickr photoset_id=72157627291620505&sortby=date-posted-asc&per_page=50]

Andrei Popilian

Povești despre munte înseamnă pentru mine plăcerea de a împărtăși cu ceilalți experiențele mele pe munte și bucuria de a-i duce și pe alții acolo unde eu mă simt atât de bine. Cu alte cuvinte, dacă vreți să mergeți la munte, dar prietenii voștri preferă să meargă la Snagov la un grătar sau dacă pur și simplu vreți să cunoașteți oameni cu care să vă simțiți bine într-o excursie faină, ați ajuns unde trebuie. Să ne vedem cu bine!

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

2 Comments
  1. The fact that this product offers sensible, easy-to-implement ideas and techniques would be the greatest benefit of all of it.
    I guess that lots of law of attraction solutions fail for the reason that they consist of nothing but fluffy, theoretical,
    impractical BS though the creator of Manifestation Miracle
    managed to put together a course that is laser focused on obtaining results, Fast!

    So when I first found out about this course I was actually pleased, even though it sounded a little too fantastic to
    be real, and decided to obtain a review copy soon. And it was the best selection! I believe this is the
    program which has aided me by far the most in knowing the law of attraction the best and also to manage to
    put it to very good use, so I actually am grateful to the creator for placing it together.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>