Ghidul schiorului in Austria: pe ce partii mergem, transport, cazare, cat ne costa

Un recent studiu al companiei britanice de servicii poștale Post Office indică Bulgaria, Italia și Austria ca fiind cele mai ieftine 3 destinații de schi din Europa. Însuși faptul că România nici nu a fost inclusă în acest studiu justifică destul de clar deciziile pe care noi românii le luăm adesea, de a ne petrece sejururile la schi peste hotare.

Am ales să vorbesc aici despre Austria din două motive: e țara în care am schiat cel mai mult până acum și are, după părerea mea, cel mai bun raport calitate servicii – preț. O să vă spun pe rând motivele pentru care am decis să îmi fac vacanțele acolo și să las Poiana Brașov și Predeal doar la statutul de schi ocazional de weekend, în lipsă de altceva.

Transportul

Acesta e singurul capitol la care prețurile nu se pot compara. Dacă vorbim de București sau de sudul țării în general, bineînțeles că un drum până pe Valea Prahovei va fi mult mai puțin costisitor decât unul până la Salzburg sau chiar Innsbruck, înspre granița cu Elveția. Dacă vorbim însă de vestul țării, lucrurile se schimbă considerabil. Distanța din Timișoara până în Tirol este de aproximativ 1000 km, dar care vor fi parcurși aproape în totalitate pe autostradă, deci fără probleme într-o singură zi.

Mă voi raporta însă în continuare la capitala țării. Varianta mașinii rămâne cea mai puțin constisitoare, însă nu este întotdeauna cea mai bună. În funcție de localitatea de destinație, numărul pasagerilor și consumul motorului, poți ajunge undeva la 250-350 de lei de persoană, însă la asta se mai adaugă și o noapte de cazare pe drum (e aproape imposibil de ajuns într-o singură zi, asta în mare parte din cauza drumului până la granița cu Ungaria), oboseală și o zi în plus de concediu (două zile, dacă luăm în calcul și întoarcerea). Dacă ești vrednic și pleci în zori de zi (și de preferat există mai mulți șoferi), ai șansa să ajungi până la intrarea în Austria. Dacă însă vrei să împarți drumul jumătate-jumătate, atunci nu ar trebui să treci mai departe de Arad. Deși distanțele sunt aprox. 500 km București-Arad și 800-1000 km Arad-destinație din Austria, e foarte posibil ca partea a doua să o parcurgi într-un timp mai scurt și sigur cu nervii mult mai relaxați.

Varianta pe care am încercat-o anul trecut a fost avion până în Viena și apoi tren. Dacă te hotărăști din timp și nu vrei să pleci chiar în perioada Revelionului, poți prinde bilete de avion cu 100-120 de euro dus-întors (cu echipament de schi + un bagaj de cală incluse). Trenul e în general scump, dar și aici poți obține reduceri serioase dacă alegi să iei bilet la o anumită cursă și o faci din timp (există și varianta de a cumpăra un bilet cu care poți să iei orice tren, cum se practică la ei, dar este mult mai costisitoare; riscul ar fi să nu prinzi trenul pe care îl vrei tu, dar vorbind de austrieci, problema întârzierii orcărui mijloc de transport e aproape inexistentă). Noi am reușit să cumpărăm un card în care era inclus drumul dus-întors Viena-St. Anton și ski pass-ul pe 6 zile). Per total, ieși undeva la 30 de euro un drum, plus 6 euro autobuzul de la aeroport până la gară.

Făcând un calcul simplu, dacă ești organizat, te hotărăști din timp și ai un pic de răbdare să cauți toate detaliile astea, poți să ajungi la un preț de 200 de euro două drumuri, nu cu mult mai scump decât varianta mașină+cazare. Plus, să nu uităm, cele două zile câștigate și oboseala. Trenurile lor merg cu 150-200 km/h și uneori chiar peste, ai acces la wi-fi gratuit și poți să bei liniștit o bere. Berea la austrieci e sfântă (nici nu e de mirare, având în vedere ce bere au). O beau ca pe apă și încep de la 7 dimineața.

Cazarea

Cazarea în stațiuni și mai ales în apropierea pârtiilor este în general destul de scumpă, depășind de obicei lejer 30 de euro de persoană pe noapte. Există însă variante și mai puțin costisitoare: orășelele sau satele învecinate stațiunilor. Eu așa am procedat aproape în fiecare an și pot să spun că e o idee foarte bună. Sunt pensiuni mici pe care le poți închiria chiar integral, cu toate facilitățile: bucătărie cu tot ce ai nevoie ca să îți gătești singur, mașină de spălat și orice ți-ar putea trece prin cap că ar trebui să găsești într-o casă. Evident, totul este foarte curat și bine pus la punct și nu se întâmplă niciodată să nu meargă vreun bec sau să rămâi cu vreun mâner în mână, cum am pățit la Bansko la hotel de 4 stele.

Prețul unor astfel de pensiuni e de cam 20-25 de euro de persoană pe noapte, și asta chiar în perioada Revelionului (din câte am observat, la austrieci diferența de preț dintre sărbători și alte perioade e aproape inexistentă). Deci, dacă ești decis să îți petreci trecerea dintre ani acolo, e foarte posibil să găsești un preț mult mai bun decât cel din Poiana Brașov sau stațiunile de pe Valea Prahovei în aceeași perioadă, plus un loc mult mai liniștit, unde proasta creștere, aglomerația și gălăgia excesivă efectiv nu există.

hallstatt_winter_town3

Răceala proverbială a nemților e complet dată uitării odată ce ajungi într-un astfel de sătuc (ei așa le spun, eu zic că nu au absolut nicio legătură cu satele de la noi; sunt mai degrabă mici orășele, dar fără blocuri). Gazdele pe care le-am avut au fost întotdeauna extrem de primitoare: mereu zâmbitoare și receptive la orice dorință a noastră, ne-au ajutat chiar să facem grătarul (da, și austriecii fac grătare!), ne-au luat cu mașina de la gară și, bonus, de la niciun Revelion nu a lipsit sticla de schnaps primită cadou.

Lumea te întâmpină întotdeauna Grüß Gott pe stradă (ăsta e salutul lor), bicicletele stau nelegate pe marginea drumului și, dacă se întâmplă să ningă toată noaptea, dimineața te trezești cu strada curată ca în palmă, deși pe acolo trec 2-3 mașini pe oră.

Transportul până la pârtie nu e o problemă chiar dacă nu ai venit cu mașina de acasă (sau nu ai închiriat una). Există autobuze speciale pentru schiori care te duc gratis până acolo. Iar dacă la întoarcere ești pe cale să îl ratezi, există cineva care are grijă să alerge după tine să te anunțe că în 2 minute pleacă și nu ar fi bine să îl pierzi.

Pârtiile

Austria are peste 100 de stațiuni de schi, având între 25 și 300 km de pârtii fiecare. Alegerea stațiunii depinde de cât ești de experimentat ca schior și mai ales cât poți să schiezi (să faci 300 km în câteva zile e, totuși, o provocare).

Dacă nu ești chiar așa de maniac cum am ajuns eu să fiu, recomand zona Salzkammergut (munții Dachstein, în apropiere de Salzburg). Am stat acolo în câteva orășele (Mondsee, Bad Goisern, Halstatt – pe ultimul îl recomand cu cea mai mare căldură). Am schiat în stațiunile apropiate (de notat e că în general ai mai multe variante la care poți ajunge foarte ușor). La Gosau-Russbach-Annaberg există un traseu care te plimbă pe cei 3 versanți ai muntelui. Pârtiile sunt în general de dificultate medie (roșii), dar găsești și câteva albastre și negre.

_i39726417

Un alt fel de provocare ar fi Obertraun, unde este o singură pârtie, dar care are 11 km. Am fost și acolo de câteva ori și pot spune că merită din plin. Au o telecabină care ajunge foarte repede sus, în ciuda distanței mari (chiar am impresia că urci mai repede decât cobori, ceea ce se întâmplă destul de rar la schi, mai ales dacă ești mai vitezoman). Nici nu știu dacă mai are rost să spun că nu prea există termenul de „nu merge telecabina, că bate vântul”, ceea ce se întâmplă atât de des la noi. Da, am prins acolo și viscol, de îmi înghețase barba și vântul aproape mă ținea în loc când încercam să mă duc la vale, dar cu toate astea instalațiile funcționau. Iar dacă te țin picioarele, senzația de a coborî 15-20 de minute fără oprire este unică!

Altausee e o altă stațiune care îți oferă o priveliște absolut uimitoare. Există aici două variante: partea dreaptă, unde sunt mai multe pârtii mici, și partea stângă, unde urci cu trei telescaune până sus de tot. E drept, asta nu durează chiar puțin, în schimb merită cu prisosință, mai ales atunci când e soare: munte în stânga, munte în dreapta, munte în spate, munte în față, iar tu deasupra lor. Coborârea e și ea pe măsură, iar dacă ești fan off-piste, există o variantă care ți-ar plăcea foarte mult.

Dacă însă nu te mulțumești cu atât, vrei mai multe pârtii negre și îți place să te pierzi prin hărți, Schladming e o altă variantă în zonă. Aici ajungem deja la un alt nivel, de stațiune olimpică, o adevărată industrie de schi. Într-adevăr, nu prea mai găsești liniștea satelor austriece, dar dacă ești cu adevărat pus pe treabă, aici e locul tău: 224 km de pârtii, 86 de instalații, 10 centre sportive, 2700 m cel mai înalt vârf.

Și pentru că am trecut deja la un alt nivel, mergem spre Tirol. Cea mai tare experiență în materie de schi pe care am avut-o până acum a fost la St. Anton. Stațiunea e aproape de granița cu Elveția și este cea mai scumpă din Austria, conform studiului Post Office. Merită să te duci acolo? Părerea mea e că da, în două cazuri: ești schior împătimit sau stai foarte bine cu banii. Mie nu îmi pare deloc rău că am fost: 340 km de piste și 200 km de off-piste, 94 de cabluri, autobuze care te duc dintr-un sat în altul (pentru că se schiază în mai multe sate și nu poți ajunge pe schiuri chiar oriunde). Alte cuvinte cred că ar fi de prisos.

St-Anton-Piste-Map1

Sigur, sunt multe stațiuni care cred că merită și pe care nu am apucat să le văd până acum: Zell am See-Kaprun, Sölden, Ischgl etc. Nu îmi ajunge viața să schiez chiar în toate și nu mi-ar ajunge spațiul de pe server să scriu despre toate.

Ca prețuri ale ski pass-ului, acestea variază în funcție de numărul de kilometri de pârtie și numărul instalațiilor. E într-adevăr mai ieftin ca la noi, cum spun unii? Răspunsul este: depinde. N-o să ne apucăm să facem un raport preț-calitate, pentru că nu are niciun sens. Cu greu găsești la ei o stațiune mai puțin dezvoltată decât cea mai dezvoltată de la noi (probabil Poiana Brașov).

Cel mai convenabil e să îți iei un ski pass pe câte zile stai (asta dacă nu vrei să te plimbi prin mai multe stațiuni). Prețurile sunt cam 25-27 de euro cele mai ieftine și până în 40 de euro cele mai scumpe. Admințând că St. Anton ar fi cea mai scumpă, am cheltuit acolo 39 de euro pe zi pentru schi, ceea ce înseamnă cu vreo 30 de lei mai mult decât pe Valea Prahovei. Să comparăm deci ce tocmai am descris mai devreme cu cele trei pârtii de la Predeal? Iarăși nu și-ar avea rostul. Cei 30 de lei în plus ar fi deci mult mai mult decât justificați. Ca să nu mai vorbim de faptul că există și stațiuni mai ieftine și mult mai bune decât la noi.

Un alt avantaj ar fi statul la coadă. Nu am stat niciodată la coadă pe pârtie în Austria mai mult de 5 minute, nici chiar pe 30 sau 31 decembrie. Singura excepție o reprezintă un teleschi cam nefericit pus de la Gosau, pe care la un moment dat trebuia să îl iei ca să ajungi pe cealaltă parte a muntelui. De cozile de 20 de minute de la noi din toate weekend-urile și mai ales de sărbători mai bine nici nu mai vorbesc.

Serviciile – impecabile. Nu se uită nimeni urât la tine, ba chiar îți zâmbesc, nu există „n-am să-ți dau restul”, când nu e zăpadă și sunt pârtii închise se fac reduceri. S-a întâmplat la Schladming ca niște prieteni să rămână pe munte. Nu au mai prins telescaunul. Au găsit un taxi care să îi ducă jos și își pregătiseră deja suta de euro. Prețul final: 6 euro. Pe scurt, ca să nu o mai lungesc atât, pe oamenii ăia chiar îi interesează și au grijă să îți fie bine.

Și dacă tot suntem încă la capitolul pârtii, să mai spunem și că în unele stațiuni ziua nu s-a terminat atunci când nu mai funcționează cablurile. Se zice că neamțul nu e nici pe departe la fel de petrecăreț ca românul, dar ce am văzut la St. Anton mi-a mai schimbat puțin părerea: înainte să ajungă jos de tot, oamenii se opresc la cârciumă. Lasă schiurile la intrare, intră, își iau o vază de 2L de bere nefiltrată, se urcă în clăpari pe mese și încep să danseze. Pentru că mai niciodată nu e loc pentru toată lumea, s-a întâmplat să ne așezăm la masă cu nemții. N-am reușit să plecăm de acolo până nu ne-au luat vreo 10 shot-uri de Jägermeister. După ziua aia am luat singura căzătură din excursia respectivă. Am coborât la lumina frontalei restul de pârtie.

Echipamentul

În ceea ce privește echipamentul, e mult mai bine să vii cu el de acasă. Închiriatul e foarte scump, în jur de 35-40 de euro schiuri + bețe + clăpari. Făcând un calcul simplu, cu banii pe care i-ai cheltui pe o săptămână de închiriat, aproape că ți-ai putea cumpăra un set de echipament nou din România, pe care să îl folosești mulți ani de aici încolo. E adevărat, calitatea echipamentului pe care îl închiriezi e foarte bună, dar nu e o afacere prea profitabilă.

Masa

Dacă nu vrei să îți gătești singur (ceea ce poate fi de înțeles; după o zi întreagă de schi, poate nu ai chef să mai faci nimic), mâncarea nu e chiar așa de ieftină. Iarăși în funcție de stațiune, prețurile sunt cam între 10 și 15 euro un fel principal care să îți ajungă, chiar spre 20 de euro dacă îți iei ceva mai pretențios. Berea și vinul fiert costă cam 5 euro, iar cele mai apreciate feluri de mâncare sunt cârnații, schnitzel-ul vienez și ștrudelul cu mere, specifice locului. În unele stațiuni sunt și fast food-uri, unde ai șansa să te saturi cu 5 euro. La cârciumile de pe pârtie, situație e cam la fel.

În cazul în care ai venit totuși chitit să faci economie, prețurile din supermarket la mâncare sunt decente, iar berea e mult mai ieftină: în jur de 1 euro, adică mai puțin decât ai găsi în supermarketurile de la noi aceeași bere.

Concluzie

Merită să mergi să schiezi în Austria? Răspunsul meu este clar că da. E într-adevăr mai ieftin decât în România? Per total nu, nu are cum să fie, mai ales că aici intervine și transportul. Deși, dacă vine vorba de Revelion, cred că se apropie serios costurile totale. Părerea mea e însă că diferența dintre raporturile calitate-preț e uriașă. Nu critic România pentru că avem așa de puține pârtii. Poate că doar atât se poate face. Ceea ce nu înțeleg e de ce prețurile sunt la nivelul de acolo, de ce lumea te tratează cu totul altfel după ce că mai și dai banii ăia. Dacă ești pasionat de schi și vrei să ai într-adevăr o vacanță frumoasă, merită din plin orice leu pe care îl pui deoparte.

Vorba aceea: fie pâinea cât de rea, tot mai bine schiezi în Austria.

Surse foto: skitotal, igluski, mcmtours

Dacă mai aveți și alte experiențe și păreri despre schiul în Austria, le așteptăm în comentarii. Dacă v-a plăcut articolul, ne puteți mulțumi ajutându-ne să creștem blogul printr-un share sau vă puteți abona la articole și le veți primi direct pe e-mail pe următoarele.

Andrei Popilian

Povești despre munte înseamnă pentru mine plăcerea de a împărtăși cu ceilalți experiențele mele pe munte și bucuria de a-i duce și pe alții acolo unde eu mă simt atât de bine. Cu alte cuvinte, dacă vreți să mergeți la munte, dar prietenii voștri preferă să meargă la Snagov la un grătar sau dacă pur și simplu vreți să cunoașteți oameni cu care să vă simțiți bine într-o excursie faină, ați ajuns unde trebuie. Să ne vedem cu bine!

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>