De ce merg pe munte?

În ultimele două săptămâni nu am urcat pe munte (asta nu înseamnă că nu am avut niciun contact cu muntele, am fost să-mi susțin prietenii la Maraton Piatra Craiului :D), timp suficient pentru a mi se face dor și a începe să mă gândesc la munte. De ce merg pe munte? Este o întrebare pe care am auzit-o de multe ori. „Te-ai țăcănit, te duci acolo să te plouă, să umbli prin noroaie, să transpiri așa aiurea… Și mie îmi place la munte, aer curat, te relaxezi, faci un gratar, da’ nu mă duc de nebun ca tine să cad prin prăpăstii sau să mă mănânce urșii!”. Presupun că nu sunt singurul care a primit astfel de replici.  Și totuși, ce caut pe munte? Oare au dreptate, sunt nebun!?

Mersul pe munte, cel puțin pentru mine, înseamnă mult mai mult decât sport și admirat frumusețile patriei. Din păcate cred că trebuie să încerci pentru a înțelege ce simte un montaniard. Nu cred că poți înțelege sentimentul cald de prietenie pe care l-am încercat cu prietenul meu Andrei Popilian când după câteva ore de stat în ploaie, învăluiți în ceață pe o vale pe care eram prima dată amândoi, uzi până în chiloți, dârdâind ne-am adăpostit sub un bolovan, am împărțit o portocală și am început să spunem glume.  Sau altă dată, după vreo 7 ore de stat în ploaie, într-o tură care parcă nu se mai termina noi ne întrebam îngrijorați „Bă, despre ce fete mai vorbim că le-am terminat pe toate!?”. Pentru ca o prietenie să se solidifice este nevoie de două lucruri: timp petrecut împreună și amintiri plăcute.  Nu știu câți pot înțelege sentimentul „te cunosc de o viață”, legătura ce se formează după 3 zile petrecute în sălbăticie cu o persoană, dormind în același cort. Sau cât de bine merge un „ospăț” cu prietenii, când fiecare scoate din traistă ce a adus și împarte cu restul grupului. Mâncăruri ce acasă erau banale devin delicatese.

Muntele îmi oferă și acea doză de adrenalină și aventură necesară pentru a trăi armonios. Când totul devine monoton o ieșire pe munte îmi redă pofta de viață. Când am dubii în ceea ce privește puterea mea de a face față problemelor ce apar inevitabil o tură grea îmi redă încrederea în mine.

Ar mai trebui să vorbim de sentimentul de independență pe care ți-l dă practicarea cu regularitate a trekking-ului. Îmi aduc aminte de un film în care eroul principal a renunțat la viața lui civilizată și a ales să trăiască în junglă cu maimuțele, mânca cu ele, stătea cu ele în ploaie, practic devenise un membru al grupului de maimuțe. Evident, este un caz extrem, de fapt este doar un film. Totuși eu înțeleg ce l-ar face pe un om să renunțe la bani, carieră și confort și să înceapă o viață în natură. Și eu trăiesc același sentiment de libertate când sunt cu prietenii pe munte. Indiferent ce s-ar întâmpla, că pică bursa, crește inflația, scad salariile, IPhone4 are probleme, eu știu că voi pleca din nou pe munte unde voi simți viața în toată splendoarea ei.

Tibi Neagu

Am prins gustul muntelui la 15 ani... de atunci am adunat multe experiențe, ture, concursuri, zile și nopți pe munte. Am încercat multe sporturi montane, de la ski, ski de tură, la trail running și parapantă. Cel mai aproape de sufletul meu a rămas alergarea pe poteci. Când stau în București, 5 zile din 7, mă ocup de online marketing.

În social media mă puteți găsi pe Facebook și

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>