De pe V. Caprelor în Brâna Mare a Morarului

După ce cu o săptămână înainte am vrut să urcăm V. Caprelor din Coștila și ne-am lăsat bătuți fiindcă nu găseam intrarea pe vale acum am revenit cu forțe proaspete și plini de optimisim. După drumul absolut plictisor până în Poiana Văii Cerbului, drum de care ne plictisisem toți începem să urcăm pe V. Cerbului până la intrarea pe V. Priponului. V. Priponului se varsă în V. Cerbului printr-o săritoare mai dificil de abordat direct așa că intrarea se face mai sus de confluența celor două văi, pe un hățaș înierbat. După aproximativ 100 de m din V Cerbului niște lanțuri vă anunță că sunteți pe drumul cel bun. Zona cu lanțuri nu este așa de dificilă însă sub noi peretele este aproape vertical. După 2-3 m intrăm în firul V. Priponului. De aici știm că pentru a ajunge în V. Caprelor trebuie să urmăm Brâul Priponit, vedem brâul, este destul de ușor de reperat fiindcă nu există altă opțiune de a continua spre V. Caprelor. În V. Priponului ne întâlnim cu un grup care vroiau să ajungă tot în V. Caprelor însă după o porție de bănănăit prin vegetația din zonă încercând să dibuiască intrarea pe vale s-au lăsat păgubași. Noi ne păstrăm moralul ridicat și plecăm să căutăm drumul încercând să găsim o altă variantă față de cele încercate cu o săptămână înainte. Și găsim un alt drum, fericire mare! Urmăm o poteca clar conturată, trecem de o zonă pământoasă mai dificilă, ne strecurăm printre crengi pentru a realiza apoi că am ajuns unde am ieșit și săptămâna trecută, sub o săritoare impresionantă… Asta e, ghinion! Între timp apare lângă noi și grupul din V. Priponului, se pare că optimismul nostru e molipsitor și au hotărât să mai încerce o dată să găsească drumul. Sună cam pompos grup, de fapt erau un domn cu o doamnă. Domnul începe să urce de-a dreptul pe fața muntelui, se strecoară prin bălării, mai face niște acrobații încercând să iasă deasupra săritorii dar se întoarce, nu a mers.

Hotărâm și noi să ne întoarcem însă la un moment dat, văzând o chestie ce cu greu se poate numi potecă, Andrei se entuziasmează și pleacă din nou în căutarea drumului. Noi îl așteptăm să ne zică dacă este ok să venim și noi pe acolo. Și îl așteptăm…  și îl așteptăm… și îl așteptăm…. și îl așteptăm… Ca în reclama aceea la termopane cu „Proiectate să reziste, să reziste, să reziste, să reziste”! Mă dar nu mai vine!? Începem să îl strigăm dar nu prea ne înțelegem. Din câte răspunde se pare că este ok și acum vrea să se întoarcă, deci mai așteptăm un pic. Mai trec 10 minute, Andrei tot nu apare, îl mai strigăm un pic și apoi hotărâm să plecăm în căutarea lui. Dar pe unde să mergi în căutarea lui, ecoul se juca cu noi cum se joacă o pisică cu șoricelul, ba se auzea din stânga, ba din dreapta. Eu plec spre V. Priponului, Marius urcă de-a dreptul pe fața muntelui. Noroc cu mirosul fin al lui Marius, de salvamontist, a dat nas în nas cu Andrei! Dacă nu îl nimerea cred că era groasă treaba, aveam nevoie de întăriri ca să îl căutăm prin bălăriile prin care se băgase. A urcat ce a urcat, i s-a părut ok însă când a vrut să se întoarcă nu a mai știut pe unde a venit, ba mai mult, toate drumurile i se păreau greu de abordat! Încercând să coboare pe unde se poate, după o bătălie pe cinste cu jnepenii, după ce s-a târât pe sub crengi, s-a blocat, nu mai găsea drum de întoarcere.

Ce fericit era când a coborât! E de înțeles, a tras o sperietură pe cinste. M-a pufnit râsul când l-am văzut, zici că ieșise din mină, parcă era tipul din reclama la detergent care strigă „nepoateee!!”. Era plin de noroi pe fund, avea părul vâlvoi, era plin de zgârieturi, avea pământ și pe dinți! După ce mai glumim un pic pe seama lui hotărâm că e cam târziu să mai încercăm să urcăm în platou și decidem să încercăm Brâna Mare a Morarului, ne ziseseră tipii cu care ne-am întâlnit mai devreme pe unde se intră pe ea. Zis și făcut, găsim cu ușurință intrarea, este o potecă destul de vizibilă. Brâna este înierbată, fără porțiuni expuse, până și eu cu frica mea de înălțime am considerat-o ok. Este ușor de urmărit, totuși la trecerea peste vâlcele trebuie un pic de atenție pentru a nu pierde poteca. Am mai mers, ne-am mai oprit, pe mine m-a cuprins lenea și am reușit să îi enervez pe toți cu stilul meu „1 minut mergem 3 admirăm peisajul”. Păcat căci aveam ce vedea, este un peisaj impresionant ca să nu mai vorbim că poteca merge printre pâlcuri de flori de colț. Am urmat brâna până ce cotește spre V. Moraru și intră în jnepeni, aici am hotărât să ne întoarcem pe același drum, deja se făcuse târziu. A urmat coborârea pe V. Cerbului, eu unul m-am săturat de drumul ăsta! Tura s-a terminat evident cu berea de după, pentru Andrei două beri căci avea poftă mare de viată după pățania din jnepeni.

Tibi Neagu

Am prins gustul muntelui la 15 ani... de atunci am adunat multe experiențe, ture, concursuri, zile și nopți pe munte. Am încercat multe sporturi montane, de la ski, ski de tură, la trail running și parapantă. Cel mai aproape de sufletul meu a rămas alergarea pe poteci. Când stau în București, 5 zile din 7, mă ocup de online marketing.

În social media mă puteți găsi pe Facebook și

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>