În Piatra Craiului, la maraton

Lume multă, miros de Bengay, agitație, Salomon și Sponser peste tot. Ce să mai zic, atmosferă de maraton. Și nu oricare, ci Maratonul Pietrei Craiului, primul maraton montan din România. În boxe se auzea Highway to Hell. Ce bine, că tot uitasem să o includ în playlist. Am scăpat de controlul de la intrare (în regulament se spunea că e obligatoriu să ai pantaloni lungi și bluză cu mânecă lungă, dar eu am sărit peste partea asta).

Nu a fost ușor. M-am dovedit foarte inspirat cu Metoclopramidul înghesuit prin buzunare, am alergat la început, am urcat, simțeam din când în când o nevoie acută să mă opresc, deși nu ajunsesem nici la jumătate. După coborârea pe funii, am început să mă gândesc că nu o să termin. Deja nu mai puteam să alerg, mă dureau picioarele, genunchii, fizic eram aproape terminat. Nici cu psihicul nu stăteam prea bine. Cred că e prima dată când simțeam nevoia să mă opresc să mă odihnesc și la coborâre. Se putea și mai rău. Am întâlnit o concurentă care plângea de durere. Călcase strâmb. Norocul meu, m-am oprit să o ajut și atunci mi-am uns și eu picioarele betegite cu Diclac. „Ce e aicea, mă, clubul pensionarilor?”, ne apostrofează un tip care venea din spate.

IMG1432

Drum forestier drept, dar nu mai puteam să alerg. Mergeam la pas și aveam totuși puterea să privesc partea bună: puteam să mă uit în jur și să admir frumoasele culori ale toamnei. Să abandonez, să nu abandonez? Nici nu știu cum să explic că mă simțeam, nu îmi doream decât să mă întind într-un pat și să dorm vreo 10 ore. Partea cea mai proastă era că urma urcușul destul de susținut până la Diana. Tibi avea și el probleme serioase, era în spatele meu. Am vorbit cu el, l-am așteptat pe margine, fiind apostrofat și de băieții de la Smurd. Hotărârea era aproape luată, abandonăm amândoi în Plaiul Foii.

„Băi frate, un maraton se termină și în patru labe!” au fost cuvintele care m-au făcut să mai încerc totuși. Am pornit împreună spre Diana, dar el a renunțat repede. E clar, dacă s-a hotărât Tibi să abandoneze, e rău de tot. Sunt sigur că ar fi terminat maratonul dacă ar mai fi avut cea mai mică picătură de energie. Eu m-am hotărât să merg înainte, fie ce-o fi! Încă mă durea tare un genunchi, dar în mod surprinzător mi-am mai revenit și am urcat o bună bucată de drum fără să mă opresc. Mai schimbam o vorbă cu concurenții, mai spuneam un banc, o impresie, o văitătură, ca să treacă timpul mai repede.

Șuierând un „Doamne ajută!” sus la Diana, am început să cobor, șontâc-șontâc, prin pădure, fără să mă mai gândesc prea mult. Mai cântam câte ceva din când în când, ca să mai uit de durere. Chiar dacă era foarte târziu, felicitările și încurajările primite de pe margine mă făceau să mă simt mai bine. Moralul devenise chiar foarte bun, terminam în timp util și primeam medalie! După ce a apărut în față și orașul, am început să mai alerg în reprize, cu fața strâmbă de durere.

Ajuns pe asfalt, nimic nu mai conta. Că era rampă, că eu eram rupt, nu mai simțeam. Am alergat până la finish, unde eternul câștigător Adrian Bostan mi-a arătat drumul spre poarta albă. Totul se terminase. E adevărat, în 8 ore și 9 minute, dar se terminase. Prietenii mă așteptau și totul era bine.

Maratonul ăsta a fost o lecție. Oboseală, petreceri, nopți pierdute, berici, muncă, regim alimentar – ioc și altele. Ori astea nu prea se împacă cu alergarea pe o distanță de 41 km. Cel puțin nu cu una decentă. M-am crezut prea tare, am zis că nu-i așa greu să termini un maraton chiar dacă te pregătești mai puțin. Sincer, la un moment dat simțeam că nu mai sunt în stare să merg până la final. Probabil ăsta e motivul pentru care în final eram fericit și am considerat că am terminat cu bine. Și, desigur, acum că mi-au trecut aproape toate durerile (mai puțin unghiile vinete) și am uitat cum era, abia aștept să vin și la anul.

Andrei Popilian

Povești despre munte înseamnă pentru mine plăcerea de a împărtăși cu ceilalți experiențele mele pe munte și bucuria de a-i duce și pe alții acolo unde eu mă simt atât de bine. Cu alte cuvinte, dacă vreți să mergeți la munte, dar prietenii voștri preferă să meargă la Snagov la un grătar sau dacă pur și simplu vreți să cunoașteți oameni cu care să vă simțiți bine într-o excursie faină, ați ajuns unde trebuie. Să ne vedem cu bine!

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>