Pe brâiele din Crai cu EcoXtrem

Cred că de Brâul de Mijloc am auzit prima dată într-o revistă, România Natura dacă nu mă înșel, acum vreo 6 ani. Era acolo un articol scris de Dinu Mititeanu împreună cu poze de pe brâu. Mi s-a părut fascinant ce vedeam, mă întrebam “Doamne, oare oi ajunge și eu vreodată pe acolo?”. Nu mai spun că mi se făcea pielea de găină și amețeam doar uitându-mă la poze, mie fiindu-mi frică de înălțime. E drept, de-a lungul anilor mi-am mai educat această teamă însă când am început să merg pe munte mă treceau fiorii doar uitându-mă la poze cu prăpăstii. De atunci Brâul de Mijloc a rămas în mintea mea ca un loc special însă rezervat profesioniștilor în ale muntelui.

Dar iată că vine și ziua în care se pune problema să plec cu EcoXtrem pe Brâul de Mijloc. Inițial trebuia să plecăm pe niște văi din Bucegi dar auzind că sunt pline de gheață ne-am reorientat. Încrezător în forțele mele, știind că am experiența necesară și condiția fizică să abordez un astfel de traseu dar și încurajat de faptul că o să merg cu prietenii din EcoXtrem care la capitolul tehnic sunt mult peste mine încep să citesc tot ce găsesc despre brâu, puncte de acces, cu ce ne intersectăm pe parcursul brâului, mă uit la poze pentru a recunoaște locurile în teren. ElComanDan avea planuri mărețe, brâul nordic + sudic într-o singură zi, eu mă gândesc că este un pic cam ambițios și nu prea îmi vine să cred că o să reușim așa ceva. De fapt eram convins că o să facem doar brâul nordic și o să coborâm pe lanțuri.

Dar iată că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe brâu. Drumul a fost cu ușoare peripeții date de faptul că în Zărnești am uitat să fac dreapta spre Plaiul Foii și îndrumat de sfatul unor localnici am ajuns cu micuțul meu Ford Fiesta în mijlocul unui câmp. Pe la 10 reușim totuși să intrăm în traseu. Mă rog, e mult spus traseu, căci până la Malul Galben nu pot să spun că am urmat un traseu. Vas, știind că va fi soare hotărește să o ia pe un drum secret, mai ferit de caniculă. Ok, lăsând vrăjeala la o parte, de fapt habar nu aveam pe unde e drumul “oficial” așa că am luat-o prin niște boscheți, pe o cărare imaginată de Vas, numită de noi VasCărare. Cu această ocazie deschidem un nou traseu în Piatra Craiului, primul traseu EcoXtrem.

Fuga, fuga, prin porumb, cât de greu e să prinzi mistrețul?

_BriulRosu 023

_BriulRosu 025

Ajungem în final și la Malul Galben, am înțeles că îi spune așa deoarece stâncile în această zonă au culoarea galbenă. De aici pornim spre Refugiul Speranțelor, un refugiu ascuns, rezervat munțomanilor, unde nu poți ajunge altfel decât îndrumat de altcineva care a mai fost – ghidul nostru a fost Vas dar și cartea lui Emilian Cristea. Cred că am făcut 2 ore până la Malul Galben, cu tot cu rătăcitul.
_BriulRosu 026

De la Malul Galben până la Refugiul Speranțelor drumul nu are porțiuni dificile însă se vede totuși că e ceva mai mult decât un traseu turistic, din când în când trebuie să cațeri. În unele locuri traseul este prevăzut cu lanțuri. Pentru că tot mi-am cumpărat cască special pentru tura asta hotărăsc să o și folosesc, chiar dacă nu era neapărat nevoie.
_BriulRosu 047

Ajuns la Refugiul Speranțelor simt… ei bine, mândrie! Sunt mândru că am ajuns într-un loc despre care auzisem prin poveștile altor munțomani, un loc cu o aură un pic misterioasă, de poveste. Înainte să plecăm către Brâul de Mijloc ne așezăm la masă și la o mică bârfă.

Înainte să intrăm pe Brâul de Mijloc întâlnim și prima porțiune mai expusă a traseului, Scara de fier, câteva trepte de fier cimentate în stâncă ce te ajută să cobori o săritoare. Acasă în poze mi se părea destul de înfricoșatoare, credeam că o să îmi tremure rău de tot fundul aici, însă nu a fost chiar așa de groaznică. Evident, simți micile emoții provocate de coborâtul unei săritori de 20 de metri însă scara e stabilă iar prizele sunt multe.

_BriulRosu 059

_BriulRosu 060

_BriulRosu 065

 Padina lui Călineț, un traseu programat și el vara aceasta
_BriulRosu 053

Brâul în această parte se prezintă ca o potecă destul de ușor de urmărit, marcată binișor prin momâi și din când în când un marcaj verde, presărată cu porțiuni de cățarare ușoară sau descățărare.

_BriulRosu 077

Rododendron înflorit
_BriulRosu 079

Din păcate ne mișcăm foarte foarte greu pe brâu și deja unii dintre noi obosiseră, așa că ne vedem nevoiți să abandonăm brâul la Termopile și să coborâm pe Valea Podurilor ghidați din nou de indicațiile prețioase ale lui Emilian Cristea.

Vedere de la Plaiul Foii

_BriulRosu 088

Nu prea ne convine nouă că trebuie să coborâm dar asta e… nu vrem să ne prindă noaptea pe brâu sau să coborâm noaptea pe la lanțuri. Ajungem la Plaiul Foii, mâncăm, bem și plecăm cu mașinile spre cabana Garofița Pietrei Craiului pe un drum superb, colorat de lumina din asfințit, pe serpentinele din culoarul Rucăr-Bran. Ajungem la Garofița pe la 11 noaptea, după vreo jumătate de oră de galop prin pădure la lumina frontalelor – o atmosferă ce mi-a rămas întipărită în minte. Noul cabanier, Ovidiu, este foarte primitor, ne invită la foc cu ceilalți turiști ce dormeau la cabană. Noi mâncăm în bucătărie, facem planuri cum să intrăm într-o cameră plină de fete fără să le speriem, decidem că nu este nicio șansă să nu le speriem așa că în scurt timp mă duc la culcare.

A doua zi Brâul Roșu scrie pe noi. Din păcate nefiind plănuit nu avem descrierea lui așa că mergem pe ce ne aducem aminte fiecare că am citit despre el. Eu tot ce îmi aduc aminte este că la intrarea dinspre Marele Grohotiș pietrele sunt roșii, are o porțiune expusă la început iar apoi nu ridică probleme tehnice sau de orientare. Nu știu sigur dacă am nimerit bine intrarea sau am mai tăiat din brâu, cert este că am urcat pe un grohotiș destul de neplăcut și apoi am cățărat o mică săritoare. Porțiunea expusă de la începutul brâului nu am găsit-o, oare să fi fost vorba de intrarea în traseu? Sau poate nu am intrat noi pe brâu chiar de la început și porțiunea expusă am ratat-o. Ca în bancurile cu Bulă, pe această urcare pe grohotiș nu îmi pun casca în cap și la un moment dat văd venind spre mine vreo trei pietre de nu mai știu de care să mă feresc. Pe una din ele o opresc cu mână să nu mă lovească în față. După acest episod îmi pun casca însă evident că nu am mai întâlnit astfel de pasaje cu pericol de căderi de pietre :))

_BriulRosu 106

_BriulRosu 107

_BriulRosu 113

După această zonă nu am mai întâlnit pasaje delicate. Brâul este ușor de urmat, poteca vizibilă pentru un montaniard obișnuit să se orienteze în teren. Este foarte spectaculos, poteca trece pe sub pereți impresionanți.
_BriulRosu 120

_BriulRosu 124

_BriulRosu 126

_BriulRosu 135

_BriulRosu 145

Am ieșit în traseul care coboară din Șaua Funduri spre Marele Grohotiș, recunoscând traseul de la Maratonul Pietrei Craiului. S-ar putea ca brâul să continue și mai departe spre Șaua Funduri pentru că am văzut o momâie în continuare, însă nu știu sigur. Noi am coborât spre Marele Grohotiș și apoi spre Garofița. Ca timp, am plecat la 9 de la Garofița și la 15 eram înapoi. Cabanierul ne aștepta cu focul făcut și cu carnea pregătită pentru grătar. Genial :D. Am mâncat, am mai spus o poveste, o glumă și înapoi la București.

Mai jos aveți poze de la Vas, plimbați-vă cu mouse-ul peste ele ca să se mărească imaginea:

[miniflickr photoset_id=72157630057054511&sortby=date-posted-asc&per_page=50]

Tibi Neagu

Am prins gustul muntelui la 15 ani... de atunci am adunat multe experiențe, ture, concursuri, zile și nopți pe munte. Am încercat multe sporturi montane, de la ski, ski de tură, la trail running și parapantă. Cel mai aproape de sufletul meu a rămas alergarea pe poteci. Când stau în București, 5 zile din 7, mă ocup de online marketing.

În social media mă puteți găsi pe Facebook și

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>