Valea Izvorul Dorului

Orice lucru vine la pachet, cu părți bune și părți rele. Muntele nu face excepție de la regulă, dacă alegi să mergi pe poteci puțin umblate te vei bucura fără îndoială de sălbăticia traseului dar vei avea de înfruntat și lipsa de informații de pe internet. Într-un weekend din octombrie noi am ales să facem un pic pe exploratorii și să mergem pe Valea Izvorul Dorului din Bucegi. Cum am auzit de valea asta este un pic amuzant, într-o zi mă uitam aiurea pe harta Bucegilor (am obiceiul să mă uit aiurea pe hărți!) și am zărit o vale care cobora în Sinaia, m-am uitat cum se numește – se numea Izvorul Dorului. Bun, în caz că aud pe cineva vorbind de respectiva vale măcar știu și eu unde se află, închid frumos harta și gata. Apoi vara trecută când mă tot gândeam ce traseu de o zi să fac mi-am adus aminte de ea. Am căutat în cartea lui Emilian Cristea, nu apare la văi alpine, super ok, înseamnă că nu este ceva foarte greu. Am căutat pe net, atunci singurele informații ce le-am găsit erau un mini jurnal al cuiva din Floare de Colț București și câteva poze. Asta e, ce să-i faci… Decidem să încercăm, am hotărât să o coborâm. Presupun că v-ați dat deja seama că atunci nu ne-a ieșit pasența, ne-am blocat deasupra unor lacuri și ne-am întors pe sub Colții lui Barbeș. Între timp mai aflu niște informații despre vale de la un domn care fusese pe acolo, am aflat că este „ursărie” și că sunt multe vâlcele iar dacă nu știi drumul este foarte ușor să te pierzi.

Bun, asta este istoria văii. A venit timpul să o încerc din nou, caut mai temeinic informații și reușesc să găsesc pe a treia pagină de google o descriere. Strângem gașca, vedem ce o fi, dacă este prea greu ne întoarcem. Din Sinaia luăm taxi-ul până la podul peste V. Izvorul Dorului și de acolo pe jos chiar pe vale. În prima parte drumul este foarte lejer iar toamna îl face incredibil de frumos, Miha, „fotograful excursiei” face sute de poze.  Mergem aproximativ o oră, trecem de multe vâlcele, noi ținem „valea cea mare”. Primul semn că se îngroașă gluma a venit când am încercat să abandonăm firul văii pentru o perioadă și să o luăm pe fața muntelui, ne-am trezit sub un perete gigantic. Ne-am întors și am avansat cuminți pe firul văii, cățărând ușor mici bolovani, trecând de pe o parte pe alta a râului. Au fost și porțiuni mai dificile, un horn cam de 3m ce ne-a pus mici probleme. Trecem cu bine de horn și urmează primul moment de „băăă și acum ce facem!?!?”. Ne trezim sub o cascadă ce nu putea fi urcată direct iar prin singurul loc pe unde puteam să o ocolim era plin de gheață. Să coborâm hornul ce tocmai îl urcasem nu era tocmai la îndemână. Zărim o brână în peretele stâng al văii pe care o și urmăm, sperând să ocolim cumva imensitatea asta de cascadă. Ieșim într-un vâlcel pe care după puțin urcuș dăm de un mini perete ce îl escaldăm destul de ușor, fiind convinși că suntem pe drumul cel bun. Speram să ne scoată după cascada din vale. După săritoare a urmat al doilea moment de „băăă și acum ce facem!?!?”. Am ieșit la căpâtul unei poteci fărămicioase ce cu greu ar putea fi numită brână ce traversa un vâlcel destul de abrupt iar apoi avea un parcurs expus. Direcția în care mergea era bună, ar putea fi ok ne gândim noi. Oricum părea mai promițător decâț să ne întoarcem. Cu multe multe emoții traversăm brâna ce parcă se prăvălea sub pașii noștri și ieșim într-un alt vâlcel (Doamne câtă dreptate avea domnul care mi-a zis că sunt o groază de vâlcele!), pe o platformă stâncoasă aflată deasupra unei săritori gigantice și sub o altă săritoare dacă nu la fel de mare cel puțin la fel de impresionantă. A urmat al treilea moment de „băă ce facem acum!?!?”. Ne-a tăiat tot cheful, moral la pământ. În față se contura încă o brână dar cine știe unde o mai merge și aia… Plus că era târzior, ar fi cazul să coborâm și să o lăsăm pe altădată.

Și acum ce facem, pe unde  ne întoarcem, pe unde am venit??? Pe brâna aia!?!? Pe mine unul m-a lăsat tot curajul în momentul ăsta. Luăm o gură de ceai, o ciocolată, respirăm adânc și ne întoarcem. La un pasaj de descățărare, în timp ce eram concentrați să ne ajutăm unii pe alții se întâmplă mega-surpriza excursiei:  de pe unul din pereți cade (sau sare, nimeni nu știe exact, cert e că a venit destul de sus!) o capră neagră la 3-4 metri de noi de se cutremură pământul. Am rămas mut, eram cu gura căscată, nu mi-a venit să cred, prima dată am crezut că e un bolovan! Ce minte au și caprele astea, poate îmi cădea în cap! :))

Și asta a fost, ne-am întors încercând să ne facem viață cât mai ușoară și să găsim variante cât mai simple de coborât. La final ne-a prins și un pic noaptea, din fericire în locuri pe unde nu mai era niciun pericol. Cum am zis de multe ori în astfel de situații, nu-i bai, rămâne pe data viitoare! Poate că data viitoare vom merge cu cineva care a mai fost pe acolo. Sau poate voi cere mai multe informații despre vale pe listele de discuții despre munte, nu știu de ce nu am făcut lucrul ăsta și acum. O aventură frumoasă, important este că am hotărât să ne întoarcem la timp. Valea tot acolo va fi și anul viitor!

Pozele sunt făcute de maestrul noastru în ale fotografiei, Miha!

This slideshow requires JavaScript.

Tibi Neagu

Am prins gustul muntelui la 15 ani... de atunci am adunat multe experiențe, ture, concursuri, zile și nopți pe munte. Am încercat multe sporturi montane, de la ski, ski de tură, la trail running și parapantă. Cel mai aproape de sufletul meu a rămas alergarea pe poteci. Când stau în București, 5 zile din 7, mă ocup de online marketing.

În social media mă puteți găsi pe Facebook și

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>