Valea Morarului

Valea Morarului este o altă vale pe care nu am reușit să o terminăm prima dată când am încercat-o. Atunci ne-a prins o ceață de habar nu mai aveam pe unde suntem și o ploaie ce a făcut să ne crească alge în bocanci. Am urcat mai mult de jumătate din vale dar la un moment dat am hotărât că e mai bine să ne întoarcem.

Ne-am întors acum în gașcă veselă. Ne plictisim pe poteca marcată spre Pichetul Roșu, cred că în ultima lună am mers în fiecare weekend pe aici! Intrarea în vale este foarte ușor de nimerit, chiar scrie pe un bolovan V. Morarului. După ce facem o vizită bordeiului, eu auzisem despre el dar nu-l văsusem niciodată, pornim pe o potecă destul de bine bătută pe vale. Ajungem într-o poieniță unde se cere o pauză atât pentru admirat pereții din jur cât și pentru îngurgitat ceva. Este aglomerată zona, ne-am întâlnit cu un grup ce vroia să ajungă în Creasta Bucșoiului, ne-am mai întâlnit cu încă un grup care vroia să urce valea iar doi tipi coborau valea. Vorbind cu un domn am înțeles că prima parte a văii se ocolește pe o potecă destul de bine conturată, nu cum am făcut noi data trecută fix prin bălării. Încercăm să găsim poteca, urcăm pe prima potecă găsită dar greșim, se pare că era drumul spre Creasta Bucșoiului. Mai înaintăm, urcăm pe altă potecă dar în final tot prin bălării ajungem să ocolim prima parte a văii. Cei doi care vroiau să urce merg fix pe vale, eu știam din prima mea tentativă de V. Morarului că nu prea merge, sunt niște bolovani mai mari ce trebuie ocoliți. Intrăm într-un canion unde tuturor ne place, este o urcare din bolovan în bolovan foarte plăcută. Nu este greu, unde ți se pare că nu poți cățara poți foarte ușor ocoli. Marius, Miha și Matei se ambiționează să cațere tot și să nu ocolească nimic. Andrei și cu mine, mai mămăligi, o mai luăm și pe lângă. Mai cântăm, mai spunem glume, timpul trece ușor. Urmează prima căldare, se traversează ușor, apoi urcarea în a doua căldare, dacă este vreme bună nu pune probleme. Vedem și ne oprim să pozăm un ciopor de vreo 10 capre negre. De data asta chiar sunt negre, nu maronii cum erau astă-vară. Valea nu ne pune nicio problemă cu excepția ultimei porțiuni care a cam scos sufletul din noi. Noi am ales să ieșim din vale pe dreapta, am ieșit în traseul marcat ce urcă la Vf. Omu peste Vf. Bucșoiu.

Aglomerație mare la cabană, dezamăgire pentru Matei că nu au țuică fiartă. Se mulțumește cu un vin fiert iar noi restul cu ceaiuri. Incredibil de dulce ceaiul ăsta! Ar trebui să se gândească și ei să nu pună zahăr și să te lase pe tine să pui cât dorești.

S-a lăsat ceață și s-a făcut frig. Din când în când mai apare câte un colț de munte, absolut superb, o atmosferă ușor misterioasă. Începem să coborâm pe V. Cerbului cântând astfel încât o facem pe Miha să măturisească că demult nu a mai coborât de pe munte cu zâmbetul pe buze tot drumul. Este de înțeles, eu cu Andrei și Matei suntem de neegalat la capitolul cântat! Cântăm tot ce ne aducem aminte, de la „Hai vino iar în gara noastră mică” până la „Lasă-mă papa la mare”. A urmat berea de după, întârzierea trenului și pe la 12 jumate eram acasă.

Pozele sunt făcute de Miha.

This slideshow requires JavaScript.

Tibi Neagu

Am prins gustul muntelui la 15 ani... de atunci am adunat multe experiențe, ture, concursuri, zile și nopți pe munte. Am încercat multe sporturi montane, de la ski, ski de tură, la trail running și parapantă. Cel mai aproape de sufletul meu a rămas alergarea pe poteci. Când stau în București, 5 zile din 7, mă ocup de online marketing.

În social media mă puteți găsi pe Facebook și

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>