Zi senină la Piatra Arsă

La fel ca în celelalte două excursii organizate până acum de echipa Povești despre munte, vremea a fost mai mult decât excelentă. Poate că la mijloc e doar norocul sau poate că cineva acolo sus ține cu noi. De fapt, la micul eveniment a luat parte doar 50% din echipă, adică, evident, cel care scrie acum.

După o săptămână grea de muncă pentru unii sau mai ușoară pentru alții, m-am bucurat că lumea nu s-a dat înlături de la trezirea la 4-5 dimineața pentru a scăpa de huritul motoarelor și canicula de septembrie din orașul care ne-a nenorocit. Ne-am reunit, cu mic cu mare, mai greu sau mai ușor, undeva prin vagonul 3 al veșnicului tren P3001.

Deși sunt sigur că numărul de ore dormite ale fiecărui participant se poate număra pe degetele de la o singură mână, drumul foaarte lung până la Bușteni (personal!) s-a terminat foaarte repede pentru că nimeni nu a dormit. Am schimbat o vorbă, o impresie, o glumă, o poveste despre ultimele ture pe munte, iar Laura a cântat la chitară. Dacă nimeni nu are nimic împotrivă, am decretat: Viață de vagabond a fost cântecul zilei! Am întâlnit și alți amatori de chitară, unul dintre ei încercând din răsputeri să ne convingă să nu mergem la Piatra Arsă, ci în orice alt loc. De ce – nu știu, întrebați-l pe el dacă îl întâlniți cumva pe stradă din întâmplare.

IMG_3909

Ajunși în Bușteni, ne-am aprovizionat cu cafele și alte chestii trebuincioase și ne-am reunit la hotelul Silva pentru a începe, în sfârșit, traseul. Am pornit pe triunghi albastru spre Poteca Urlătorilor și am intrat în pădure, părăsind curând drumul ce ducea spre Cascada Urlătoarea. Ne-am încălzit repede, răcoarea pădurii fiind numai bună pentru urcat. Printre pozele făcute din când în când și întrebările permanente „Cât mai avem? Mai avem mult??”, am ieșit la lumină și ne-am oprit pentru puțină plajă, alte câteva poze și câteva glume strecurate, referitoare mai  ales la păianjenul care se urca, pe rând, pe fiecare dintre noi sau la atenționarea cu privire la ursul găozar, venită desigur de la turiștii civilizați din Munții Bucegi.

IMG_3934

De aici începea partea mai frumoasă a traseului, urcarea pe lanțuri spre Cantonul Jepi. Pentru unii era cam ultima picătură de energie, dar până la urmă totul a decurs fără probleme. La canton ne-am întâlnit cu alte două grupuri de turiști, însă nu am poposit prea mult pentru că mâncarea ne aștepta la Piatra Arsă (1950 m). După ce am trecut prin jnepeni, am ajuns la cabană și ne-am repezit înăuntru, pentru că toată lumea vroia o ciorbă, unii dintre noi chiar și o bere.

IMG_4071

După ce chelnerul îmbufnat ne-a avertizat că „Aici puteți să stați doar dacă serviți masa” (și eu care credeam că el o servește!), ne-am satisfăcut totuși poftele, chiar dacă a trebuit să îi cerem unele lucruri de 2-3 ori până să ni le aducă. Știu, câteodată nu mă pot abține să fiu cârcotaș! Odată poftele potolite, am ieșit afară pentru alte câteva cântece la chitară și pentru golirea traistei cu mâncare. Am făcut (în sfârșit!) pozele de grup, pe marginea cărora se discutase aprins până atunci și am pornit, la îndemnurile mele repetate, spre Sinaia, ca să nu cumva să fim nevoiți să ne folosim frontalele și, cine știe, să întâlnim ursul mai sus menționat.

DSC_0654

Am coborât pe la Stâna Regală, pe Piciorul Pietrei Arse, pe un soare ce se pregătea să se ducă să apună de ți-era mai mare dragul (sau mai mare păcatul, dacă te gândeai că te întorci acasă). Drumul la vale a fost făcut cu mai puține opriri, dar cu aceleași întrebări: „Cât mai e până ajungeem?” Am băgat și câte un cântec celebru de prin anii ’90, din copilăria noastră. Ajunși la șosea, încă era lumină destulă, dar borna de pe marginea drumului ne arăta că mai avem 4 km. Pe la 8 și jumătatea eram în gară, fără incidente și cu timp destul pentru a lua bilete și a bea celebra bere de după, sau bere prieteniei mai frumos spus.

IMG_5203

Se pare însă că lumea era mai mult înfometată decât însetată, totuși o să trec peste faptul că în turele noastre, în general, toată lumea trebuie să bea o bere la sfârșit. Dacă le luăm în calcul și pe cele de la Piatra Arsă, cred că punem totuși de-o majoritate. Acestea fiind spuse, a fost o zi reușită, după câte mi-a fost dat să înțeleg. Lumea s-a descurcat bine, chiar dacă unii erau începători (aproape) absoluți. Așa că felicitări! Și dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiți și altădată!

[miniflickr photoset_id=72157627536730247&sortby=date-posted-asc&per_page=50]

Andrei Popilian

Povești despre munte înseamnă pentru mine plăcerea de a împărtăși cu ceilalți experiențele mele pe munte și bucuria de a-i duce și pe alții acolo unde eu mă simt atât de bine. Cu alte cuvinte, dacă vreți să mergeți la munte, dar prietenii voștri preferă să meargă la Snagov la un grătar sau dacă pur și simplu vreți să cunoașteți oameni cu care să vă simțiți bine într-o excursie faină, ați ajuns unde trebuie. Să ne vedem cu bine!

Vrei sa primesti pe e-mail ultimele povesti, oferte si invitatii la munte?

3 Comments
  1. This is really attention-grabbing, You are an overly skilled blogger.
    I’ve joined your rss feed and stay up for looking for extra of your magnificent post.
    Additionally, I’ve shared your web site in my social networks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>